-
Interviurile Filmreporter.ro: Omul care a salvat Disney
Peter Schneider, omul care a condus studiourile Disney până în 2001, a acordat un interviu amplu pentru filmreporter.ro, care va fi publicat luni, 22 noiembrie. Fostul preşedinte al companiei, acum regizor de teatru şi producător de film, se află la Bucureşti pentru două evenimente: proiecţia documentarului Waking Sleeping Beauty (2009), o privire în bucătăria celor…
-
Costi Diţă, în rolul lui Ogoranu: „Noua Dreaptă m-a contactat pe Facebook”
Când i s-a propus rolul lui Ion Gavrilă Ogoranu în Portretul luptătorului la tinereţe, Costi Diţă ştia despre luptătorii din munţi ce l-au învăţat filmele din comunism – că erau, invariabil, personaje negative. După ce a citit scenariul, apoi memoriile lui Ion Gavrilă Ogoranu, a încercat să înţeleagă ce mecanisme interioare l-ar împinge pe un…
-
Constantin Popescu: „M-am ferit de ideologie în filmul ăsta”
Premiera la cinema a filmului Portretul luptătorului de tinereţe, o cronică a luptelor de gherilă pe care grupul de partizani condus de Ion Gavrilă Ogoranu le-a purtat timp de câţiva ani în Munţii Făgăraş, e însoţită – în mod previzibil, după preambulul de la Berlin – de un protest al Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea…
-
Un film „Made in Romania” care n-a mai ajuns în România