-
„Enter the Void”: încă o ascensiune în infern
„Cu cât înhami mai mulţi cai, cu atât totul merge mai repede – dar nu la smulsul pietrelor din pavaj, ceea ce este imposibil, ci la ruperea frâielor şi astfel călătoria va fi liberă şi voioasă” (Franz Kafka) Ce cred eu că e Enter the Void (regia Gaspar Noé, 2009): 1. Enter the Void e…
-
Eva, jumătate de cronică
Deja am pierdut mai mult timp decât mi-aş fi dorit cu filmul ăsta (dacă-l putem numi aşa). Eva a reprezentat o premieră pentru mine: nu credeam că voi pleca vreodată dintr-un cinematograf la jumătatea proiecţiei. Am făcut-o şi pe asta. Dar dacă aş mai fi rămas, mai mult ca sigur că mi-aş fi sfărâmat telefonul…
-
„The Unknown” – O întâmplare (2)
John Cale a fost solicitat să re-compună muzical The Unknown după aproape 30 de ani în care pelicula, descoperită întâmplător, nu fusese prezentată publicului. Ocazia festivă şi întregul demers artistic implicau însă o serie de decizii ce trebuiau luate. În primul rând, era vorba doar despre o restaurare parţială. Filmul urma să fie prezentat în…
-
„The Unknown” – O întâmplare (1)
În 5 decembrie 1994, la Theatre de La Colline, Paris, în timpul manifestărilor organizate cu ocazia Festivalului „Cinememoires”, John Cale inventa o transă muzicală de 50 de minute şi redefinea conceptul de coloană sonoră. Atunci, în faţa unei audienţe alcătuite din câteva sute de persoane, fascinate deopotrivă de spaţiul muzical închis şi artificial şi de…