Film Reporter

    • despre
Ilustrație cu o pasăre care zboară.
  • Un festival de „must-see-uri”

    Un festival de „must-see-uri”

    Iaca, s-a încheiat a 10-a ediție a București IFF, ediție cu 10 filme în competiție! Deci, numerologie, suspectez! Foarte multe filme nu am văzut în cadrul acestui festival, dar cele pe care le-am văzut au fost, în marea lor majoritate, ori must-see-uri, ori evenimente importante, ori pur și simplu filme bune. Până să trecem la…

    aprilie 7, 2014
  • „Captain America” – resuscitare

    „Captain America” – resuscitare

    Iron Man îl are pe Tony Stark, Thor îl are pe Loki, dar Captain America e cam insipid în nobleţea lui. Cei de la Marvel  sunt conştienţi de asta – mai bine decât cei  de la DC, care nu prea ştiu ce să facă cu Superman, un  erou cu probleme asemănătoare – prin urmare caută…

    aprilie 7, 2014
  • Se întoarce „Urzeala tronurilor”

    Se întoarce „Urzeala tronurilor”

    Sezonul al patrulea al serialului Urzeala tronurilor debutează luni, 7 aprilie, de la 22.00, la HBO și pe HBO GO, la doar câteva ore de la premiera din Statele Unite.  „Nu ne îndreptăm doar spre un singur eveniment culminant în sezonul 4, ci spre mai multe evenimente; este ceva fără precedent”, declara unul dintre creatorii serialului, Dan Weiss. …

    aprilie 5, 2014
  • „Hannibal” revine la AXN. Plăcerea vinovată a momentului

    „Hannibal” revine la AXN. Plăcerea vinovată a momentului

    „Dacă nu te uiți la Hannibal, ratezi unul dintre cele mai bune și mai visceral entertaining seriale de televiziune existente în momentul ăsta”, scria Screenrant, apreciind debutul sezonului al doilea în Statele Unite. „E plăcerea vinovată a momentului”, nota și „Los Angeles Times”. Pe 7 aprilie, sezonul al doilea din thriller-ul psihologic cu Mads Mikkelsen…

    aprilie 5, 2014
←Pagina anterioară
1 … 120 121 122 123 124 … 669
Pagina următoare→

Film Reporter

Propulsat cu mândrie de WordPress