-
Zece filme româneşti, în competiţia Anonimul
Festivalul Internaţional de Film Independent şi-a anunţat selecţia de filme pentru ediţia dintre 8 şi 14 august. Nouă scurtmetraje româneşti intră în competiţie la secţiunile de ficţiune şi animaţie, alături de un lungmetraj – Periferic, în regia lui Bogdan George Apetri. Pe ecranele din Sfîntu Gheorghe vor rula The Scream, în regia lui Mirel Bran,…
-
În laboratorul lui „Crulic”, unul dintre cele mai aşteptate filme al toamnei
Crulic – Drumul spre dincolo, unul dintre puţinele lungmetraje de animaţie realizate în ţara noastră după 1989, este creaţia unei echipe mici de animatori care, împreună cu regizoarea Anca Damian (Întâlniri încrucişate), a transformat povestea lui Claudiu Crulic într-un film ce va avea premiera mondială în competiţia Festivalului de la Locarno. E una dintre cele…
-
Cronica unui final anunţat: „Harry Potter şi Talismanele Morţii. Partea a II-a”
Recunosc, am citit toate cărţile (pe unele de două ori) şi am văzut toate filmele (pe majoritatea mai mult de două ori). Aşa că, deţinătoare deplină a informaţiilor necesare, conştientă de deznodământ, aşteptând să văd pe marele ecran (într-un 3D care începe dubios, de plastic, dar apoi nu mai supără deloc) anumite scene preferate şi…
