-
Sitges Film Festival (4). Belfast, japonezi demenți, schizofrenie

Autor: Cătălin Mesaru CORESPONDENȚĂ DE LA SITGES. Diminețile în Sitges sunt extrem de dubioase. Când zic dimineți, mă refer la ore ca 7-8, nu 10-11. Dimineața aici e întunecată, cu un pic de ceață. Străzile sunt umede și aerul miroase vag a marijuana și alcool. Nu-i țipenie de om pe stradă, cu excepția mexicanilor. Nu știu…
-
Sitges Film Festival (3). Amoruri de hipsteri, Cannon Films și arthouse spaniol

CORESPONDENȚĂ DE LA SITGES. Ziua a 3-a de la Sitges a început prost, dar a continuat foarte foarte bine. Nesperat de bine. Am început cu un filmuleț indie despre iubiri eterne, reîncarnare și alte teme din astea pentru hipsterași romantici incurabili. Am continuat cu un film incredibil de prost până la actul final, care a fost…
-
Dracula Film Festival (2). „Dune” – ce-ar fi fost dacă

Când s-a dus să vadă Dune la cinema în 1984, Alejandro Jodorowsky a răsuflat ușurat. Proiectul la care lucrase timp de doi ani, cu un deceniu înainte, pentru a vedea apoi că îi scapă totul din mâini din lipsă de finanțare, prinsese viață în altă parte, cu David Lynch ca regizor, iar rezultatul era (cel…
-
Sitges Film Festival (2). Thriller catolic, castori nemorți, dramoletă tehnicolor

Iată și filmele din ziua a doua la Sitges 2014. Pe cele din prima zi le găsiți aici: Sitges Film Festival (1). Senzații șaptezeciste, maimuțe, cercetași 1. Musarañas. 2014. Regia: Juanfer Andrés și Esteban Roel Ziceți ce-oți vrea, dar eu cu Álex de la Iglesia un prea pot. Deloc. M-am dus, deci, cu strângere de inimă…