Etichetă: documentar

  • „Votul meu” a fost apreciat la Sarajevo

    Votul meu, regizat de Monica Lăzurean-Gorgan şi Andrei Gorgan, a obţinut EDN Talent Grant la Festivalul de Film de la Sarajevo, unde a rulat în competiţia de documentare. Premiul este rezultatul unei cooperări între festival şi European Documentarist Network, cu scopul de a-i spijini pe regizorii talentaţi. Filmul de 42 de minute, amuzant şi intrigant…

  • Lumea filmului se aliază pentru o regizoare arestată în Iran

    Iranul continuă seria de arestări din rândul cineaştilor şi ziariştilor, iar cea mai recentă victimă a regimului de la Teheran este o actriţă şi regizoare în vârstă de 37 de ani, Mahnaz Mohammadi. Săptămâna trecută, femeia a fost luată cu forţa din casă de autorităţi şi dusă într-un loc necunoscut. Până la această oră nu…

  • Primul film de artă 3D din lume, „Pina”, proiectat la TIFF

    Pina, prima incursiune a lui Wim Wenders în lumea 3D-ului şi una dintre cele mai interesante propuneri  din selecţia Festivalului de Film de la Berlin, unde a rulat în afara competiţiei, va fi prezentat în premieră în România sâmbătă, 4 iunie, la 20.30, la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca, la cea de-a zecea ediţie a…

  • Radu Muntean documentează poveştile de dragoste din închisori

    Radu Muntean (Hârtia va fi albastră, Marţi, după Crăciun) filmează un documentar despre deţinuţii care şi-au găsit partenerii de viaţă în închisoare, în timp ce îşi executau pedepsele, anunţă HBO. Filmările pentru documentarul original HBO, regizat de Muntean împreună cu scenaristul Alex Baciu, se desfăşoară în principal în închisorile din Rahova, Tulcea, Giurgiu, Craiova, Poarta…