-
TIFF 2013. „Gloria”

Gloria lui Sebastián Lelio (un obişnuit al TIFF-ului, deja la a patra prezenţă, acum în cadrul secţiunii Supernova) împarte titlul cu filmul lui Cassavettes din 1980 şi o interpretare feminină de excepţie cu „rivalul” său din competiţia berlineză de anul acesta, Poziţia copilului. La Q&A-ul de după proiecţie, Lelio ne-a mărturisit că ideea subiectului i-a…
-
TIFF 2013. Excentricităţi

Unul dintre filmele care a divizat cel mai tare publicul la TIFF-ul de anul acesta, unii considerându-l vizionar, alţii pretenţios (în accepţia peiorativă a cuvântului), Ultima oară când am văzut Macao e un jurnal de călătorie printr-un oraş intoxicant, periculos şi dual, îmbrăcat în pretext de murder mistery noir à la Dashiel Hammett, cu personaje-stereotip,…
-
„Corabia lui Tezeu” ia Trofeul Transilvania

TIFF-ul şi-a acordat premiile pentru ediţia cu numărul 12 sâmbătă seara, la Teatrul Naţional din Cluj, într-o sală cu peste 800 de invitaţi şi spectatori. Printre ei, Luminiţa Gheorghiu, Jiri Menzel, Franziska Petri, Ioana Flora, Ioana Blaj, Crina Semciuc, regizorii Nae Caranfil, Cristi Puiu, György Pálfi, producătoarele Lynda Myles, Ada Solomon, Anca Puiu, Oana Giurgiu,…

