Cei mai buni directori de imagine din România

Nu îi vedeţi aproape niciodată, pentru că stau mereu în spatele camerei. Cu excepţia breslei, a presei de specialitate şi a unor cinefili împătimiţi, puţini le cunosc numele şi portofoliile.

În sarcina lor cade tot ce înseamnă vizualul unui film, de la mişcarea de cameră, designul de lumină şi de culoare, expunere, încadratură, la relaţia cu scenografia şi intervenţiile asupra peliculei în post-producţie.

Din anii 90 încoace, o mână de directori de imagine (sau DoP, de la director of photography) s-au format pe platourile Noului Cinema Românesc. Traseul lor nu e foarte diferit: cei mai mulţi au fost şcoliţi la UNATC, de către profesorii Florin Mihăilescu şi Călin Ghibu, şi şi-au exersat mâna filmând clipuri, scurtmetraje sau lucrând ca asistenţi la pelicule străine, înainte de a colabora cu regizori români la lungmetraje.

Romanian Society of Cinematographers, o asociaţie a breslei care ar trebui să le garanteze profesionalismul şi să le apere drepturile, îi reuneşte pe cei mai mulţi dintre ei.

„Nu cred că există un film în România care să aibă o imagine competitivă pe plan internaţional”, afirma tranşant operatorul Tudor Lucaciu într-o dezbatere recentă despre imaginea de film, la emisiunea Cinemas de la B1, enumerând restricţiile pe care le impune bugetul unui film românesc: echipamente nu foarte performante (cele foarte bune sunt extrem de costisitoare), o echipă restrânsă de tehnicieni sub coordonarea directorului de imagine, compromisuri în post-producţie etc. Însă, având în vedere trendul minimalist, care nu lasă prea mult loc fanteziei vizuale, explică Lucaciu, „filmele româneşti au imaginea pe care trebuie s-o aibă, amendabilă la nivelul calităţii”.

Filmreporter.ro a consultat oameni din industrie, a revăzut nominalizările la premiile Gopo şi UCIN, a citit analizele despre imaginea filmelor realizate după 2000 şi a alcătuit o listă a celor mai bine cotaţi directori de imagine activi şi cu experienţă din România, la momentul actual. Iată lista celor 9:

Oleg Mutu

Născut la Chişinău, iniţiat în mişcările camerei de filmat la TV Moldova (de către operatori ruşi) şi şcolit la Bucureşti, Oleg Mutu a semnat imaginea celor două filme „alpha” ale Noului Cinema Românesc: Moartea domnului Lăzărescu şi 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile. După Palme d’Or-ul din 2007, au venit şi ofertele de la regizori străini.

La Berlinala de anul acesta, „Screen” şi Reuters remarcau cum camera energică, aproape ameţitoare a lui Oleg Mutu, care urmăreşte constant personajele din Innocent Saturday (regizat de Alexander Mindadze) furnizează întreaga intensitate a filmului. Iar în 2010, imaginea peliculei My Joy, a ucraineanului Sergei Loznitsa, a primit complimente ca „impresionantă” de la critica prezentă la Cannes. De multe ori, camera sa devine un personaj în sine, iar felul în care-i urmăreşte pe actori (vezi scena de noapte din 432, cu Otilia printre blocuri, cautând un loc unde să arunce fetusul) – inducând senzaţia de pericol – a devenit marca sa stilistică.

Este fan Vittorio Storaro, DoP-ul care a lucrat la filmele lui Bernardo Bertolucci, şi Vadim Yusov, colaboratorul lui Andrei Tarkovski, Darius Khondji (Se7en, Funny Games), Janusz Kaminski (preferatul lui Steven Spielberg) sau Sven Nykvist, director de imagine al multora dintre peliculele lui Igmar Bergman.

Marius Panduru

Este unul dintre cei mai ocupaţi directori de imagine români. Absolvent al UNATC, generaţia 2001, Marius Panduru a abordat filme foarte diferite stilistic; a trecut de la mişcările ample şi spectaculosul din Restul e tăcere al lui Nae Caranfil – filmat în stilul clasic al peliculelor din anii 60 – la minimalismul în tonuri întunecate din Poliţist, adjectiv. A semnat imaginea şi la A fost sau n-a fost? al lui Corneliu Porumboiu, la ambele filme ale lui Cătălin Mitulescu (Loverboy, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii) şi la multi-premiatul Lampa cu căciulă, de Radu Jude. Primul lungmetraj din cariera sa a fost Ryna (2005, cu Dorotheea Petre), excelent filmat în Delta Dunării, la Sulina.

Iubeşte cinema-ul spectacol şi consideră că directorul de imagine nu poate avea un stil. „Nu îmi place să controlez filmul, să intru peste regizor. (…) Venind de pe poziţia unui om care studiază vizualul în primul rând, îţi vei supune întreaga poveste unor formule vizuale care avantajează imaginea şi iese praf din povestea aia. Dacă tu poţi să susţii vizual şi discret lucrurile astfel încât produsul să nu iasă lamentabil, e bine; în caz contrar, mai bine spui că nu îţi place scenariul şi nu intri în proiect. De asemenea, nu cred că un director de imagine poate avea un stil. Un operator care are un stil e blocat în formule vizuale pe care le tot foloseşte şi nu e în regulă. Fiecare poveste are felul ei de a fi exprimată şi atunci îţi adaptezi tehnica şi te adresezi diferit”, declara directorul de imagine într-un interviu amplu pentru „Film Menu”.

A semnat şi imaginea filmelor Eu când vreau să fluier, fluier şi Periferic. Este campion la trofee Gopo, cu trei câştigate (pentru Ryna, Restul e tăcere şi Poliţist, adjectiv),  competitorii fiind mai mereu aceiaşi: Tudor Lucaciu, Liviu Mărghidan şi Vivi Drăgan Vasile.

Mihai Mălaimare Jr.

Francis Ford Coppola l-a „confiscat” pe Mihai Mălaimare Jr. pentru cele mai recente trei filme ale sale: Tinereţe fără tinereţe, Tetro şi horror-ul gothic Twixt. Primul a fost realizat în România, următoarele două în Argentina, respectiv California. Nefiind obişnuit cu filmările pe digital, operatorul a urmat cursuri la studiourile Sony din Los Angeles. În 2007, l-a remarcat şi presa internaţională, iar „Variety” l-a inclus în topul directorilor de imagine al căror parcurs merită urmărit.

Mai nou, regizorul Paul Thomas Anderson, autorul excelentului There Will Be Blood, l-a cooptat în producţia lui The Master – un pas extrem de important pentru Mălaimare Jr., care îi va avea în faţa camerei pe Joaquin Phoenix, Philip Seymour Hoffman şi Amy Adams. Înainte de a fi ales de Coppola pentru adaptarea după Mircea Eliade, operatorul lucrase la trei scurtmetraje, două dintre ele regizate de Constantin Popescu. După cum evoluează cariera sa, operatorul român va rămâne probabil peste Ocean.

În portretul scurt realizat de Variety, declara că îl inspiră Vittorio Storaro (operatorul lui Bertolucci), Gordon Willis, Jack Cardiff şi Claude Lelouch.

Vivi Drăgan Vasile

„Încerc să nu-mi fac filmul meu, ci pe al regizorului. De multe ori, se întâmplă ca operatorul şi regizorul să lucreze în paralel”, îşi descria recent directorul de imagine filosofia de muncă. Vivi Drăgan Vasile (64 de ani) are zeci de filme în spate, printre care Moromeţii, Patul conjugal şi Stare de fapt, şi este unul dintre cei care au inspirat generaţia tânără de operatori.

I-a ajutat să debuteze pe Cristian Mungiu, cu Occident, şi pe Radu Muntean, cu Furia, a filmat Filantropica lui Nae Caranfil, Nunta mută şi Caravana cinematografică, precum şi numeroase producţii străine la Castel Film, iar acum lucrează cu Tudor Giurgiu la Despre oameni şi melci. Între 1990 şi 1994 a fost profesor invitat al UNATC-ului, pe care el însuşi l-a absolvit în 1973. Din 1992, este producător şi director executiv al Fundaţiei Arte Vizuale. Este deţinătorul a numeroase premii UCIN pentru imagine şi consideră că „o imagine frumoasă nu face neapărat un film bun, dar un film bun a avut întotdeauna o imagine bună”.

Tudor Lucaciu

Este DoP-ul favorit al lui Radu Muntean, care l-a antamat pentru trei dintre filmele sale: Hîrtia va fi albastră (2006), Boogie şi Marţi, după Crăciun. Camera este cel mai adesea statică, atenţia fiind concentrată pe compoziţia cadrului, lumini, expunere, unghiuri. Tot Lucaciu a semnat imaginea peliculei lui Răzvan Rădulescu, Felicia, înainte de toate.

Crede că minimalismul restrânge posibilităţile creative ale unui director de imagine şi că filmele româneşti nu au o imagine competitivă pe plan internaţional, însă bine calibrată pentru tipul de poveşti pe care le spun. Citându-l pe Godard, spunea într-un interviu că „Nu e important cu ce filmezi, e important ce filmezi. Godard spunea că degeaba ai imagini clare dacă ai idei confuze. Şi cred cu tărie asta”.

Liviu Mărghidan

A studiat iniţial geofizică, apoi imagine de film la UNATC, a regizat sute de clipuri publicitare şi videoclipuri, a lucrat la MTV şi TVR, a predat la Universitatea Media şi are propria casă de producţie, Scharff Advertising. Este cel alături de care şi-a început cariera regretatul Cristian Nemescu, cu Poveste de la scara C, apoi Marilena de la P7 şi California Dreamin’.

Imagine densă, caldă, unghiuri îndrăzneţe şi extrem de multă emoţie în vizualul filmelor lui Nemescu; cadre lungi şi largi, meditative, în Medalia de onoare, mişcări energice, filmat „din mână” la Portretul luptătorului la tinereţe (pentru care Mărghidan a câştigat Premiul Gopo). A semnat imaginea unor scurtmetraje din colecţia Amintiri din Epoca de Aur şi pe cea a filmului Principii de viaţă, care urmează să intre în cinematografe. Are brevet de scafandru şi a a executat filmări extreme – alpinism, schi etc.

Viorel Sergovici

„Un director de imagine are cu siguranţă un stil, dar mai mult un stil personal de lucru – de înţelegere a discursului cinematografic, de a ajunge la cunoaşterea şi transpunerea textului într-o operă prin propria sensibilitate. «Versatilitatea» cred eu că ar fi cuvântul cheie pentru un DP bun; asta înseamnă a putea lucra cu cât mai mulţi regizori şi a aborda cât mai multe genuri de film”, spune Viorel Sergovici Jr., cel care a filmat Aurora lui Cristi Puiu.

Operatorul are în portofoliu sute de reclame, realizate din anii 90 încoace, o listă lungă de filme străine cărora le semnează imaginea (Retro Puppet Master, Asylum, Straight into Darkness, Taboo, Vlad – cu Billy Zane, Tears of a Butterfly, Castelburry Hall – cu Roger Moore), colaborări frecvente cu Media Pro Pictures (inclusiv la filmele lui Sergiu Nicolaescu), şi o casă de producţie proprie, Silver Bullet Film.

Tatăl său, Viorel Sergovici senior, i-a încredinţat camera la Şarpele (1997), ecranizarea după Eliade care i-a adus un premiu APTR pentru imagine. În opinia sa, arta directorului de imagine intervine în următoarele aspecte: „asimilarea scenariului, alegerea justă a setup-ului de lumină şi mişcare de cameră grefate direct pe intenţiile regizorale, menţinerea continuităţii stilului întregului film, dublată de rapiditatea şi precizia cu care acestea se execută tehnic, fără a afecta percepţia globală a poveştii sau a cădea în capcană craft-ului, de DP ca meserie în sine”.

Silviu Stavilă

Ca majoritatea directorilor de imagine din noua generaţie, a studiat imaginea la UNTC, cu profesorii Florin Mihăilescu şi Călin Ghibu. Pe acesta din urmă l-a asistat la filmele Terminus Paradis şi Prea târziu, iar la După-amiaza unui torţionar, în regia lui Lucian Pintilie, a semnat alături de el ca director de imagine.

Debutul plin şi l-a făcut în Marfa şi banii lui Cristi Puiu, experimentând „filmatul din mână”, tehnică mai rar abordată de cineaştii români până atunci şi care avea să devină una dintre mărcile stilistice ale Noului Cinema Românesc. În 2005, Pintilie l-a luat în echipa lui Niki şi Flo, apoi Tertium non datur, iar în 2008, operatorul a câştigat premiul UCIN pentru Îngerul necesar al lui Gheorghe Preda, criticat la nivel de scenariu şi interpretare, dar lăudat pentru imagine. Tot Silviu Stavilă a filmat Nuntă în Basarabia, iar recent a fost director de imagine la filmele Carmen, de Doru Niţescu, şi Rusty Steel, în regia lui Ion Ionescu.

Tudor Mircea

Imaginea picturală din Morgen i-a adus o nominalizare la Gopo, în martie anul acesta, şi a atras atenţia lumii filmului asupra sa, deşi nu e la primul său lungmetraj (a fost DoP la Milionari de weekend şi După ea). Şi-a exersat stilul în diverse filme sau seriale străine şi zeci de clipuri publicitare şi muzicale (unele excelente) şi a lucrat cu Marian Crişan la trei dintre scurtmetrajele sale, inclusiv la Megatron, premiat cu Palme d’Or în 2008. Şcoala şi-a făcut-o la UNATC.