Puține lucruri pe lumea aceasta sunt mai înfricoșătoare și mai greu de înțeles decât clovnii. Poate doar pagina de Wikipedia a lui John Wayne Gacy. Sau să crezi că ai rămas blocat în parcarea unui mall, la 12 noaptea (pentru că au sigilat deja parcarea), după ce ai văzut It, cea mai recentă adaptare a romanului lui Stephen King pe care cei înscriși în World Clown Association îl urăsc din toată inima.
Căci, însumând peste 1100 de pagini și tot atâtea orori, romanul lui King a avut ca efect asupra reputației clovnilor cam ceea ce a însemnat administrația Trump pentru credibilitatea Casei Albe. O ființă supranaturală terorizează copiii din Derry, oraș de provincie din Maine (în anii ’50 în carte, anii ’80 în film), luând înfățișarea celor mai adânci temeri ale rezidenților săi. Avatarul său preferat e clovnul Pennywise, unul dintre cele mai memorabile personaje horror create vreodată.
Venind după o primă ecranizare din 1990 (o miniserie ABC în mare parte rizibilă și nevizionabilă, exceptând rolul antologic făcut de Tim Curry), această nouă adaptare se concentrează doar pe prima parte a romanului, în care personajele principale se află la debutul adolescenței. Când copii încep să dispară fără urmă, cei mai nepopulari elevi ai școlii din Derry își unesc forțele pentru a rezolva misterul și a înfrunta o forță mult mai puternică decât oricare dintre ei. Bill (Jaeden Lieberher din Midnight Special) este băiatul care și-a pierdut fratele mai mic, Ben este băiatul inteligent, supraponderal și fan NKOTB prin urmare victimă sigură, Beverly (Sophia Lillis) e fata de care cei doi de mai sus se îndrăgostesc, Richie (Finn Wolfhard din Stranger Things) nu-și poate ține gura dar e bun la suflet, Mike e băiatul de culoare terorizat de o gașcă de bătăuși, Eddie e ipohondrul, iar Stan e aproape de propriul Bar Mitzvah și nu vrea să intre în încurcături. Împreună, cei șapte sunt The Losers’ Club, centrul emoțional al acestui film bine jucat, atașant, deopotrivă amuzant și din cale afară de înspăimântător.
Regizat de Andy Muschietti (Mama), după un scenariu dezvoltat inițial de Cary Fukunaga (Sin Nombre, True Detective), și filmat de Chung-hoon Chung, directorul de imagine al lui Park Chan-wook, It are porția sa de jump scares, locuri comune și aer de familiaritate. Nici nu ar putea să fie altfel, într-un peisaj cinematografic (supra)saturat de adaptări după King, nostalgie optzecistă și clovni puși la zid de cultura pop (American Horror Story) și de stradă.
Dar ceea ce face din It cea mai bună adaptare cinematografică fidelă a unui roman horror de Stephen King (sunt de acord cu el că cea după The Shining nu e ce a scris el pe foaie, chiar dacă nu și cu concluziile sale), dincolo de calitățile de producție, este un excelent simț al tonului. Romanul rămâne un clasic și unul dintre cele mai populare scrieri ale lui King pentru mersul pe sârmă pe care îl face între poveste despre inocență și maturizare, horror macabru și fantezie. Lucru exemplificat foarte bine de mantrele celor două tabere, “o să plutești și tu” (devenit cel mai terifiant tagline de pe un afiș din istoria recentă) respectiv “e vară, ar trebui să fim afară”.
Același amestec extrem de dificil de ecranizat (ceea ce justifică eliminarea unor scene din carte considerate prea tari – printre care o controversată orgie și un act sexual deviant) funcționează foarte bine și pe ecran datorită unor alegeri inspirate ale realizatorilor, uneori în aceeași scenă: vezi secvența în care lui Bill îi cad pe obraji picături de apă, în timp ce doarme lângă un portret pe care i-l făcuse lui Beverly – fata cu părul roșu și pistrui care e comparată la un moment dat cu Molly Ringwald. În mod normal, Amy Adams sau Jessica Chastain nu ar trebui să lase acest rol să le scape în inevitabila continuare.
Însăși creatura, dincolo de aerul de răutate supremă pe care îl emană, este capricioasă și cu un simț bolnav al umorului. Excelent în rol, Bill Skarsgård îi redă foarte bine latura ludică din carte, fără a lăsa personajul să cadă în derizoriu sau pastișă a interpretării lui Tim Curry. Înfățișarea sa, proiecție a unei frici primare, se schimbă în funcție de victima pe care și-o dorește, dar răul pe care îl reprezintă are suficientă personalitate încât să fie perceput ca singură amenințare.
O consecință a faptului că se ține destul de aproape de firul narativ al cărții e și faptul că realizatorii nu se tem să își ia și niște riscuri. Atmosferic și terifiant fără să supraliciteze, filmul scoate adesea ororile la lumina zilei, ieșind din colțurile întunecate în care multe filme de gen se ascund pentru că e mai simplu să sperii audiența pe întuneric. De la Drag Me To Hell încoace, nu cred că am mai văzut un horror mainstream atât de confortabil cu ziua în amiaza mare.
Luându-ne dovezile pe care le avem la dispoziție, „It – Capitolul II” (sau cum va ajunge să se numească) se anunță unul dintre cele mai așteptate continuări ale anilor următori, în speranța că va avea același fler în alegerea distribuției și că va face dreptate finalului apocaliptic și de-a dreptul dement al cărții.
„It” intră în cinematografe din 8 septembrie.
Trailer:
