Cele mai bune filme din 2014. Topurile criticilor români

Mergem înainte cu tradiția Filmreporter.ro – al cincilea an, deja – și vă oferim cea mai amplă listă de recomandări în materie de film pentru anul care se încheie. În preferințele criticilor și jurnaliștilor români pe 2014 intră titluri ca Winter Sleep, Boyhood, Force Majeure, Leviathan, Ida, Interstellar, Under the Skin, Nymphomaniac, Gone Girl, Nightcrawler sau Q.E.D.

Topurile conțin filme văzute în cinema sau în festivaluri, iar criteriile după care au fost alcătuite au fost lăsate în seama autorilor. În zilele următoare, articolul va fi actualizat cu listele altor cronicari de film.

Anul trecut, topurile au arătat așa. 

Andrei Gorzo (Dilema Veche)

Regula mea în întocmirea clasamentului anual de filme a fost multă vreme aceea de a reduce masa de producții eligibile la oferta distribuitorilor români. Dar, cum accesul la filme al compatrioților interesați serios (suficient de serios încît să citească și critică) e tot mai facilitat de festivaluri și (în primul rând) de piraterie, deci tot mai puțin la cheremul distribuitorilor, văd tot mai puțin sensul regulei respective. M-am hotărît așadar s-o schimb, întocmindu-mi lista pe 2014 din ceea ce consider că s-a lansat mai important în lume pe parcursul anului (și am apucat să văd – desigur, există filme de răsunet care mi-au scăpat pînă acum, printre ele Forță majoră al lui Östlund, Leviathan al lui Zviaghințev și Tribul lui Slaboșpițki), indiferent dacă și cât a circulat în România.

1. Boyhood (SUA, 2014), de Richard Linklater

2. Somn de iarnă / Kiș uikusu / Winter Sleep (Turcia, 2014), de Nuri Bilge Ceylan

3. Nimfomana / Nymphomaniac – cele două „volume” judecate la un loc (Danemarca-Belgia-ș.a., 2013-2014), de Lars von Trier

4. Adieu au langage (Elveția, 2014), de Jean-Luc Godard

5. Mr. Turner (Marea Britanie, 2014), de Mike Leigh

6. Jauja (Argentina-Danemarca-ș.a., 2014), de Lisandro Alonso

7. Sub piele / Under the Skin (Marea Britanie, 2014), de Jonathan Glazer

8. Două zile, o noapte / Deux jours, une nuit (Belgia, 2014), de Luc și Jean-Pierre Dardenne

9. Fata dispărută / Gone Girl (SUA, 2014), de David Fincher

10. Grand Budapest Hotel (SUA, 2014), de Wes Anderson

(O variantă comentată a acestui clasament va apărea în revista Dilema veche – www.dilemaveche.ro)  

Mihai Chirilov

Pe primul loc, la distanță considerabilă de restul plutonului, Boyhood, o experiență catartică dincolo de cinema.

După care urmează, într-o ordine aleatorie:

Look of Silence
Force Majeure
Leviathan
Viktoria
 Amour fou
Phoenix
Nymphomaniac (versiunea integrală)
Gett, the Trial of Viviane Amsalem
Melbourne

Irina Trocan (Film Menu)

Ordinea filmelor e non-ierarhică – am început de la cele care (cred că) sunt foarte cunoscute și am lăsat la urmă cele care și-au găsit adepți în principal în circuitul festivalier. Așa că, pentru cinefilii înrăiți, poate e mai bine să înceapă să citească de la coadă la cap.

Interstellar– Pentru că e un SF co-inventat cu un specialist în astrofizică și n-ar trebui să conteze doar inovația dramaturgică (peisajele alea sunt cosmice la propriu și la figurat). Dar, și în dramaturgie, tot frații Nolan sunt cei mai curajoși în experimente dintre scenariștii mainstream – călătoria în spațiu e un pretext semi-științific pentru joaca lor cu planuri temporale decalate.

Gone Girl – E ok măcar acum să dăm spoiler-e? Nu-mi pasă dacă era sau nu previzibil că Nick e nevinovat de moartea lui Amy. Suntem spectatori, nu polițiști. Joaca lui Fincher/Flynn cu ce e credibil și cum se înscenează (nu cum se demonstrează) sinceritatea intențiilor e fenomenală; și e o serie de filme foarte bune și destul de diferite. N-aș zice că e un film despre căsătorii (abstract, plural), despre deziluzii sau despre nimic atât de generic, dar cred că arată cum ne lăsăm păcăliți de reprezentări. Și îmi plac foarte mult personajele secundare/episodice, ceea ce arată că oamenii care au lucrat la film știu pe ce lume trăiesc.

Nightcrawler – Cumva în continuarea paragrafului despre Gone Girl, e tot un film despre cum nu faci nimic în viață dacă nu știi să te auto-regizezi, iar fundalul e tot senzaționalismul din media. (Personajul lui vânează știri de genul femeie-albă-bogată-aleargă-în-cămașa-de-noapte-pe-stradă-cu-gâtul-tăiat). Jake Gyllenhaal trece de la rolurile de sociopat sensibil la capitalist-jargon-speaking freak, dar îi e utilă experiența de softie ca să se prefacă bine că e derutat. Ochii ăia și lăcomia cu care urmărește orice dâră de sânge sunt oribile, mai ales că singurul scop e ascensiunea socială. Măcar în Peeping Tom (1960) era fără control.

Mr. Turner – Era o vorbă că toate biografiile de scriitori sunt atât de paralele cu viețile lor văzute din interior pentru că biografii vânează la subiecții lor anecdote și complicații melodramatice, când, de fapt, în scris stă grosul acțiunii. Topsy-Turvy(1999) al lui Mike Leigh n-avea problema asta, protagoniștii își vedeau de artă și toate tensiunile veneau de acolo. Mr. Turner, la rândul lui, îl arată pe pictor preocupat de transformarea pânzelor lui (inclusiv ca activitate fizică) și abia apoi ducându-și viața de om înstărit dezgustător și fascinant.

The Immigrant – O dramă cu un triunghi amoros plasată în 1921, dar cu o sensibilitate inconfundabil contemporană. În rolul unei imigrante poloneze ajunsă în Statele Unite care e nevoită să se prostitueze ca să facă rost de bani pentru sora ei, Marion Cotillard e aleasă perfect: stoică, dar retrasă, confruntată cu o imagine viciată pe care n-a făcut nimic să o merite, arată cum farmecele unei femei pot fi mai puternice decât îi face ei bine.

The Obvious Child (r. Gillian Robespierre) – Aproape un feel-good movie cu o protagonistă de douăzeci-și-ceva care face stand-up comedy (într-un singur club, ni se precizează) și se trezește într-un moment cu totul nepotrivit că e însărcinată. După multă tristețe, confuzie, panică, self-loathing și alte stări familiare oricui din generația Peter Pan, vine momentul (iarăși, comun) când are de ales între independență și iubire romantică; doar că The Obvious Child e destul de optimist să spună că e o alegere falsă.

Q.E.D.– Cel mai bun film românesc apărut în 2014, în care comunismul e o formă de opresiune destul de amorfă, efectul lui fiind doar să-i facă pe oameni egoiști din lipsă de opțiuni. E un film captivant și dens, cu un număr mare de protagoniști bine construiți (deși uneori destul de schematici în intenții) și o reprezentare subtilă a felului în care funcționează instituțiile, așa că își dezvăluie detalii noi și simetrii la a doua vizionare. Deși plutesc în aer trădarea și abandonul, verdictele etice asupra personajelor sunt destul de ambigue: până la urmă, e greu de spus ce e just într-o societate represivă ale cărei principii declarate sunt „fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi”.

Tribul/Plemya – Unul din filmele alea care nu se pot face decât o dată, ca Taxi Driver sau Anatomy of a Murdersau Andrei Rubliov. Toate imitațiile vor fi mai slabe. Se întâmplă rar ca un film visceral să fie în același timp inteligent cinematografic, dar Tribul trebuie să-l vedeți fără să clipiți: altfel, n-o să mai înțelegeți ce se întâmplă sau ce-și spun unul altuia adolescenții surdo-muți pe care îi urmărește.

The Clouds of Sils Maria(r. Olivier Assayas) – Ca subiect, Clouds…e despre o actriță consacrată (Juliette Binoche) care primește din nou un rol în piesa care a făcut-o celebră la tinerețe și e ajutată de asistenta ei mai tânără (Kristen Stewart) să își înțeleagă personajul. În timp ce ea interpretează acum rolul femeii mature, rolul de fată seducătoare care fusese cândva al ei îi revine unei puștioaice (Chloë Grace Moretz) care e populară din filme-franciză cu efecte speciale. Fiecare film de Assayas e, depinzând de unghi, 1) o ocazie pentru actori talentați să facă roluri memorabile și mai complexe/realiste decât mai peste tot sau 2) o analiză foarte precisă despre ce se întâmplă în ultimul timp în cultura globalizată în care pop-ul și prestigiul se topesc laolaltă în cazanul tehnicilor de PR.

Și acum? Amintește-mi/E Agora? Lembra-me (r. Joaquim Pinto) – jurnal cinematografic al unui sunetist portughez devenit regizor și producător; are ca fir roșu lupta lui timp de două decenii cu virusul HIV, dar asocierile sunt lirice/spirituale mai degrabă decât cronologice.

Iulia Blaga (Suplimentul de Cultură)

Raţiune şi simţire

Primul top conţine filme văzute în 2014 în sălile din România, dar şi la Cannes sau Berlin. Din păcate, nu am văzut încă The Imitation Game, care a avut premiera la Toronto. Am avut dificultăţi pentru locurile 2-10 (dacă mâine aş reface ordinea, lucrurile s-ar schimba), dar la locul 1 a fost simplu: Winter Sleep nu avea unde sta altundeva decât în frunte. Nu e doar cel mai bun film al lui Nuri Bilge Ceylan, dar are amplitudinea, complexitatea, profunzimea şi universalitatea presupuse de poziţia de Cel mai bun film al anului. Mi-e teamă să zic, dar e „aproape” o capodoperă.

O paranteză: faptul că Academia Europeană de Film a votat accesibilul Ida (imagine frumoasă, poveste puţină) drept Filmul European al Anului, dându-i şi alte premii şi uitându-l complet pe Winter Sleep, spune suficient despre nivelul votanţilor şi despre prestigiul pe care îl mai are acest Eurovision al filmului.

Altfel, 2014 a fost un an bun pentru cinema. Am văzut multe filme despre care să merite să scriu (nu doar acasă), ceea ce ne mai consolează pentru că în meseria asta procentul de filme despre care scriem cu plăcere într-un an e destul de mic. Mai merită reţinute Mr. Turner, White Dog, Nightcrawler, Blind Massage, Sils Maria sau Deux jours, une nuit.

Despre două filme nu am putut scrie în 2014 imediat ce le-am văzut – Winter Sleep şi documentarul lui Alexander Nanau, Toto şi surorile lui, care pentru mine e unul dintre cele mai bune filme văzute în acest an. În topul filmelor româneşti l-am pus, totuşi, la egalitate cu eseul lui Porumboiu, Al doilea joc. Amândouă mi-au plăcut la fel de mult, dar din motive diferite. Ce e emoţie & forţă într-unul e raţiune & sugestie în celălalt.

Filme străine

1. Winter Sleep
2. Nymphomaniac: Vol. 1 si 2
3. The Grand Budapest Hotel
4. Boyhood
5. Black Coal, Thin Ice
6. Dawn of the Planet of the Apes
7. Kraftidioten/ In Order of Disappearance
8. Foxcatcher

Filme româneşti

1. Toto şi surorile lui, la egalitate cu Al doilea joc
2. Q.E.D.
3. Closer to the Moon

Magda Mihăilescu (revista „Film”)

Cam așa ar arăta topul meu pe 2014:

1. Winter Sleep (Nuri Bilge Ceylan)
2. Leviathan (Andrei Zviaghințev)
3. A Pigeon Sat on a Branch…(Roy Andersson)
4. Mr. Turner (Mike Leigh)
5. The Look of Silence (Joshua Oppenheimer)
6. The Humbling (Barry Levinson)
7. Ida (Pawel Pawlikowski)
8. Foxcatcher (Bennett Miller)
9. Mommy (Xavier Dolan)
10. Q.E.D. (Andrei Gruzsniczki)

Dana Duma (revista „Film”)

Lista cuprinde, fără a ierarhiza, 10 titluri de filme văzute la festivaluri sau pe ecranele sălilor obișnuite din România.

Winter Sleep, de Nuri Bilge Ceylan
Boyhood, de Richard Linklater
Nymphomaniac: Vol. 1, de Lars von Trier
Două zile și o noapte, de Luc și Jean-Pierre Dardenne
Ida, de Pawel Pawlikovski
Interstellar, de Christopher Nolan
Nightcrawler, de Dan Gilroy
Her, de Spike Jonze
Clouds of Sils Maria, de Olivier Assayas
The Wind Rizes, de Hayao Miyazaki

Ileana Bîrsan

Nu le-am mai ales în funcție de distribuția în România au ba; sunt alese în funcție de cât de mult mintea mea se întoarce la imagini și idei din filme și unde mă poartă ele mai departe. În fond, filmele sunt un extraordinar de onest partener în joaca cu memoria.

1. The Grand Budapest Hotel (regia Wes Anderson)
2. Adieu au language (regia Jean-Luc Godard)
3. Under the Skin (regia Jonathan Glazer)
4. Boyhood (regia Richard Linklater)
5. Jauja (regia Lisandro Alonso)
6. Fish & Cat (regia Shahram Mokri)
7. Jodorowsky’s Dune (regia Frank Pavich)
8. The Babadook (regia Jennifer Kent)
9. Nightcrawler (regia Dan Gilroy)
10. Only Lovers Left Alive (regia Jim Jarmush)

Filip Standavid (Europa FM)

Cum – necum, anul trecut am adunat 10 filme românești pe care le poți vedea fără să ți se facă rușine. În 2014 n-am mai avut norocul ăla: cum să alegi între Brîncuși din eternitate și Kyra „ea însuși” Kyralina? Se sparie gândul (nu s-ar mai speria și CNC-ul)!

Anul ăsta, mie mi-au ieșit la numărătoare patru bucăți mari și late: Q.E.D.-ul lui Andrei Gruzsnicki, Closer to The Moon al domnului Caranfil – care insistă hâtru, în țara maeștrilor și a marilor doamne, să i se spună Naestru -, Al doilea joc, un experiment de Corneliu Porumboiu, și București, unde ești?, documentarul realizat de Vlad Petri care poartă o necesară și binevenită conversație cu unul dintre cele mai bune filme ale anului, răvășitorul Piața/Al Midan.

Așa că, dacă în 2013 am făcut două liste (10 filme românești, 10 străine), acum n-am încotro și așez în pozițiile rămase ce mi-a plăcut mai mult în programul normal al sălilor din România, în festivaluri și la Cinema Torrentz.eu (în atenția SRI și a NSA: nu vă uitați numai la câte filme descarc, mai dați câte-o raită prin contul PayPal și vedeți și câte cumpăr).

16. A Most Wanted Man, Anton Corbijn-John le Carré ecranizat cam ca-n Tinker Tailor Soldier Spy, ceva mai tezist șimai neglijent cu nuanțele, dar cu Philip Seymour Hoffman dătător de noduri în gât;

15.Wakolda,Lucía Puenzo – ce-o fi făcut Josef Mengele în America Latină? Cam aceleași lucruri, dar mai cu băgare de seamă. Thriller la foc mic, dramă a excluderii, substrat politic subtil insinuat;

14. Only Lovers Left Alive,Jim Jarmusch – transfuzia de care filmele cu vampiri aveau urgent nevoie. Hipsteresc, inegal și didactic? Absolut! Senzual? Atââât de senzual! Cool? Sooo very fucking cool!

13. Mr.Turner, Mike Leigh – peisagistică așa cum mi-am dorit să mai apuc să văd de la Barry Lyndon încoace. Și Timothy Spall, care mai tot filmul mârâie, mormăie și molfăie, de nici nu știi când te-a făcut;

12. A Touch of Sin, Zhangke Jia – crud, direct, fără farafastâcuri. Hibridul comunisto-capitalist care e China contemporană se dovedește letal de-a dreptul și nimeni nu scapă;

11. Nightcrawler, Dan Gilroy – cam același lucru, dar în Statele Unite, cu instrumentele neo-noirului și cu Jake Gyllenhaal fugit din Hollywood cu banii de pâine: flămând de roluri pe bune și demn de ele;

10. Grand Budapest Hotel, Wes Anderson – copilul de suflet al lui Wilder și-al lui Lubitschîși reclamă moștenirea. Tulburător de actual, dacă te gîndești că Europa central-estică stă să bubuie iar;

9. Moebius, Kim Ki Duk – comedie halucinantă de moravuri în care nu mai puțin de trei puț… pul… penisuri își părăsesc brutal purtătorii. Greu de, hm!, înghițit. Doar pentru cei antrenați;

8. 28 ½, Anton Gonopolsky – satiră, cântată în proporție de 50%, despre Rusia zilelor noastre. Frenetic, absurd cu spume, amuzant peste poate și absolut seducător. Exact ca Maica Rusie;

7. Winter Sleep, Nuri Bilge Ceylan – nimic realmente nou în Ceylanland, dar dialoguri care taie-n carne vie și o conștiință socială ceva mai acută. Acuș-acuș îl face și pe el Erdogan vândut Occidentului;

6. Peștele și pisica, Shahram Mokri – un plan secvență de 134 de minute care ar fi meritat trofeul TIFF. Thriller hard și (în mintea mea) un urlet în fața ayatollahilor iranieni. Solicitant și entuziasmant;

5. Kreuzweg, Dietrich Brüggemann – o copilă dintr-o familie ultracatolică își asumă păcate pe care nu le are și vini care nu există. Câte o scenă pentru fiecare dintre etapele Drumului Crucii și cîte un puseu de tensiune la fiecare;

4. La grande bellezza, Paolo Sorrentino –da, împrumută vârtos de la Fellini. Așa, și? Dădeam pe-afară de fellinieni și i-am ratat eu? Da, e incert ideologic – dar dacă limpezime conformă ne trebuie, cred că trebuie să ne adresăm unui tovarăș mai în vârstă de pe Rive Gauche;

3. Under the skin, Jonathan Glazer – pseudo-S.F/instalație. Năucitor vizual, îndatorat (între alții) lui Kubrick și lui Nicolas Roeg, dar plătindu-și și ratele, și dobânda. Încăpățânat să nu explice nimic, dar ni-mic, și pretabil la cam tot atâtea interpretări câți spectatori o să aibă (vedea-l-aș la Patria! Uite de-aia luăm filme de pe Internet). Un prieten care consideră că și-a pierdut timpul cu el m-a certat că i-am promis-o pe Scarlett Johansson, dar că a avut parte de Lupita Nyong’o: aveți răbdare până la sfîrșit ca să pricepeți poanta (e foarte bună!).

2. Piața, Jehane Noujaim – cum se fură o revoluție, rețeta egipteană. Documentar despre perioada post-Mubarak amuțitor, lucid și foarte riscant: una dintre monteuze a fost condamnată în octombrie la trei ani de pușcărie. Șuntat la Oscaruri în favoarea unui lung-metraj despre cîntăreții de back-up. Ce surpriză!

1. The Tribe, Miroslav Slaboshpitsky – Ucraina (lumea? partea asta de lume?) ca școală mafiotizată pentru surdo-muți. Două ore de gesturi și de icnete, nici urmă de dialog. Cea mai frumoasă scenă de dragoste din ultimii ani și cea mai atroce scenă de viol din ultimii ani – și amândouă implică aceleași persoane. Și thriller, și film polițist, și manifest politic/social despre mahmureala post-sovietică, și meditație despre limbaj și comunicare, și o senzațională parabolă. Un film uriaș.

P.S. La categoria Lars von Trier, avem anul ăsta o ditamai colecția de perplexități ambalate de danezul hăbăuc în aproape cinci ore și jumătate, în varianta integrală a Nimfomanei. Câteva momente de cinema absolut, câteva hohote dureroase (rațele, ah, rațele!, lingurițele, ah!, lingurițele), Jamie Bell și Uma Thurman făcându-și rolurile vieții. Dar încă nu m-am lămurit pe de-a-ntregul în privința filmului, poate și pentru că l-am văzut rupt în cele două „volume”. Oricum, merită atenție fie și numai pentru că a reconfirmat că mândra Românie este încă ultima găină (rață?) a Europei – singura țară din U.E. care a reușit să interzică, fie și numai pentru câteva zile, difuzarea părții a doua. Ceea ce m-aduce la discuția de la început: CNC (cei din comisia de rating), vă simteți bine? Aplauze!

Cătălin Olaru (Revista Cultura, Postmodernism.ro)

Filmul anului l-am văzut la Cinepolitica, e vorba de Neighbouring Sounds şi se cuvine a fi văzut sau auzit, mai degrabă decât analizat sau povestit.

Din selecţia Les Films de Cannes à Bucarest, Jauja m-a entuziasmat, m-a plictisit şi m-a revoltat, pe rând, dar şi concomitent. Nu cred că asta şi-a propus Lisandro Alonso, să mă bulverseze pe mine, dar tot zic că e o realizare. Fără sa inoveze cine ştie ce (cel puţin prin raport cu filmografia lui Olivier Assayas), Clouds of Sils Maria n-a trezit în mine reacţii atât de complexe: m-a entuziasmat şi atât (poate şi pentru că, fără să fi fost genial sau celebru din adolescenţă, sunt mai apropiat de vârsta personajului lui Binoche decât de cel interpretat de Chloë Grace Moretz, sau cel puţin aşa îmi place mie să mă alint). Convenţional sau nu, de la Io sono l’amore încoace n-am văzut un film de dragoste mai convingător decât Grand Central al Rebeccăi Zlotowski (la fel cum nici nu mai ştiu de când nu m-am mai amuzat la o comedie cum am păţit la Les beaux gosses).

De amuzat, m-am amuzat copios şi la Calvary, In Order of Disappearance şi Big Bad Wolves, prezentate în cadrul secţiunii Eye for an Eye la ediţia din acest an a TIFF, ceea ce probabil, aşa cum opina o colegă din juriul FIPRESCI referindu-se la o scenă în care un mafiot îşi face nevasta knock-out, nu mă pune într-o lumină prea bună.

Cât despre producţiile autohtone, după ce am văzut filme cu pretenţii ca Ultimul zburător, O poveste de dragoste, Lindenfeld, Brâncuşi… din eternitate, Planşa sau Kyra Kyralina, un titlu ca Selfie mi se pare chiar acceptabil, ceea ce cred că e cel mai potrivit lucru care se poate spune despre anul care se încheie.

Cristi Mărculescu (marculescu.ro)

Nu am un top personal gata (mai am vreo 20 de must-see-uri de bifat) dar am zis că o listă pot face. Pentru că e work in progress, nu o să pun poziții, deci 10 filme în ordine alfabetică. Din 2014, și am zis ca să fie mai cinstit să pun filme care au fost sau în circuit sau în festivaluri aborigene. Am exclus, deci, ce-am văzut la Salonic și ce-am cules de pe interneturi.

Adieu au langage (Les Films de Cannes)

Tre să vină JLG la cei 114 sau câți ani o avea ca să arate că se pot face obscen de multe și cumplit de frumoase cu tehnologia 3D. Dar deh, e francez și intelectual și nu aruncă înspre public cu rahaturi ca să sperie retarzii și adolescentele. Filmul pentru care mă bucur că am îndurat ghețăraia de la Cinema Patria.

Beyond Beyond (TIFF)

Unul din cele mai emoționante filme ale anului. Și indiscutabil cea mai cea animație de pe 2014. Și-a avut ceva concerențe (și Pinguinii, și Cheatin al lui Bill Plympton, și Lego mi-au plăcut mult, dar efectiv povestea și mizele de acilea sunt mult peste alelalte 3 puse la grămadă)

Despertar el polvo (TIFF)

Dus până dincolo de pânzele albe, magic, sec și feroce minalismul ăsta Mexican; e una dintre hardcorerile maximale pe 2014. Și pentru prima parte fără vreun cuvânt și pentru partea a doua, cu vendetta imposibilă și violențe zdrelitoare.

Norviyia (Dracula IFF)

Interviu cu un vampir în versiune springbreake-rizată. Film grecesc cum eu n-am mai văzut și da, 2014 a fost un an bun pentru filmele cu vampiri (Only Lovers Left Alive este și el excelent).  Norway este și debut în lungmetraj și mult mai haotic, dar și mult mai senzual decât OLLA, chestie care e greu de crezut.

Nymphomaniac (pe circuitul cinematografic)

LvT s-a decis să dea pornache la hispterime și intelectualiști. Evident, le-a dat peste bot în cel mai cinic mod cu putință. Plus ocazia fructificată maximal de Uma Thurman de-a face rolul feminin al anului. Plus o secvență de comedie neagră colosală (dap, mă refer fix la DP-ul cu imigranți africani).

Snowpiercer (DaKINO)

Un coreean regizează o postapocalipsă extrasă din benzi desenate franțuze. Cu interpretul lui Captain America pus pe distrus tot ce-a mai rămas din civilizație și Tilda Swinton sublimă, ca de obicei, și cu Jamie Bell ca sidekick și cu Vlad Ivanov cam cyborgizat. LOVED IT. Un film miraculos de bun și miraculos prin simplul fapt că există.

A Touch of Sin (TIFF)

Una dintre capodoperele indiscutabile ale lui 2014. Eseu despre violență și cinemau perfect calibrat din fiecare cadru. Teribil de eficient, foarte  contondent și destul de anti-capitalist.

The Tribe (Anonimul IFF)

Nu cred că vreunu din alea 20 de filme rămase nevăzute o să reușească să-l destabilizeze pe The Tribe din locul unu, unde se află încă din vară. Mai mult nihilizm, mai multă poezie și violență mai percutantă zău că n-am văzut de ceva vreme. Plus maximal, e cu surdo-muți fără subtitluri sau explicații și efectiv schimbă mopdul în care te uiți la un film și la un ecran.

Viktoria (TIFF)

În 2014 mi-am dat seama că prefer imaginea dialogului și că, cel puțin acum, sunt într-un moment în care am toleranțe foarte reduse pentru filme vorbite. Fie ele dialogate genial sau penal, filmele cu dialog le-am resimțit ca inferioare. Astea din listă sunt mai ales filme care ar funcționa și fără dialog și contextele pe care le oferă vorbăraia. Viktoria confirm, dar și infirmă observația pe care tocmai ce-am formulat-o. Este cel mai EPIC și cel mai necesar film pentru o țară post-comunistă. Este ceva ce românica nu-i capabilă să ofere. Și, ce să vezi, este regizat de-o femeie. Meanwhile, in Romania, noi ne hă-hă cu Selfie unu și doi și ne hi-hi cu Lovebuilding unu și doi. Dar cică bulgarii nu s-ar pricepe decât la castraveți.

Watermark (Pelicam)

Din 6 documentare pe care le-aș recomanda și altora fără vreun fel de second thoughts, ăsta este cel mai superb filmat. Cel mai modern (multe drone), cel mai cuminte (da, se explică din off multe) și tocmai cel mai memorabil. Nu pe rezonuri ecologiste, ci în primul rând pe rezonuri de Cinema cu C mare.

Cinesseur (cinesseur.blogspot.com)

N-a fost o misie deloc uşoară să compun un astfel de top, în condiţiile în care poporului cinefag de pe-aici i se livrează preponderent ştifturi (şi la alţii e la fel, ştiu, însă ăia au mult mai multe opţiuni alternative), dar pân’ la urmă a ieşit formula de mai jos. Să fie primită, zic!

1. Maps to the Stars (r. David Cronenberg/2014)
   2. A Most Wanted Man (r. Anton Corbijn/2014)
   3. Ida (r. Pawel Pawlikowski/2013)
   4. Her (r. Spike Jonze/2013)
   5. The Grand Budapest Hotel (r. Wes Anderson/2014)
   6. Q.E.D. (r. Andrei Gruzsniczki/2014)
   7. Al doilea joc (r. Corneliu Porumboiu/2014)
   8. Kraftidioten/In Order of Disappearance (r. Hans Peter Molland/2014)
   9. Fading Gigolo (r. John Turturro/2013)
   10. Prince Avalanche (r. David Gordon Green/2013) + Nebraska (r. Alexander Payne/2013) – ex aequo

Bemol: Ierarhia de faţă conţine exclusiv producţii distribuite, în 2014, în cinematografele din România. Unele sunt din 2013, însă asta e o poveste ce nu merită dezvoltată aici. Topul pe care-l voi publica pe blog, în penultima zi a anului, va fi diferit, atât ca număr de poziţii, cât şi în privinţa filmelor ce ocupă respectivele poziţii.

Cristi Luca

Topul filmelor distribuite în cinema:

1. The Grand Budapest Hotel
2. Ida
3. Nymphomaniac: Vol. 1&2
4. The Wolf of Wall Street
5. 12 Years a Slave
6. Maps to the Stars
7. Stations of the Cross
8. Al doilea joc
9. Deux jours, une nuit 
10. Gone Girl & Only Lovers Left Alive

Top filme nedistribuite:

1 & 2. Jauja & Goodbye to Language (la egalitate)
3. Under the Skin
4. Clouds of Sils Maria
5. The Tribe

Nota: Mi-ar plăcea să văd dintre filmele de anul acesta  Hill of Freedom, Horse Money, Heaven Knows What, A Most Violent Year și Inherent Vice.

Ionuț Mareș (ZiarulMetropolis.ro)

Ar fi fost frustrant să fi oferit doar topul filmelor ajunse în cinematografe. Nu pentru că nu ar conține suficiente filme bune, unele chiar remarcabile (și câteva, probabil, criticabile). Ci pentru că ar fi fost păcat să nu scot în evidență alte zece filme noi și speciale pe care, din feririce, le-am putut vedea în cele câteva festivaluri mari și profesioniste care au loc de mai mulți ani pe la noi. Festivaluri care au preluat o parte semnificativă din sarcina pe care un sistem distribuție ar fi trebuit s-o aibă, asta dacă s-ar fi putut baza și pe o rețea de cinematografe moderne (în prezent absentă) – aceea de a readuce lumea în fața marelui și fascinantului ecran. Recunosc, împărțirea în două topuri poate fi considerată artificială. Însă, trișând în acest fel, pot oferi o dare de seamnă mai diversificată asupra unui an cinematografic nu lipsit de strălucire.

În cinematografe

10. Interstellar  – Cristopher Nolan
9. The Grand Budapest Hotel – Wes Anderson
8. Gone Girl – David Fincher
7. Camille Claudel 1915 – Bruno Dumont
6. Maps to the Stars – David Cronenberg
5. The Wolf of Wall Street – Martin Scorsese
4. 12 Years of Slave – Steve McQueen
3. A Most Wanted Man – Anton Corbijn
2. Ida – Pawel Pawlikowski
1. La grande bellezza – Paolo Sorrentino

Exclusiv în festivaluri

10.The Wind Rises – Hayao Miyazaki
9. Maidan – Serghei Loznița
8. A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence – Roy Andersson
7. Leviathan – Andrei Zviaghințev
6. Force Majeure – Ruben Ostlund
5. Winter Sleep – Nuri Bilge Ceylan
4. Amour fou – Jessica Hausner
3. La danza de la realidad  – Alejandro Jodorowsky
2. P’tit Quinquin – Bruno Dumont
1. Boyhood – Richard Linklater

Lucian Maier (Filmsense.eu)

Din ce a rulat anul acesta în cinematografele noastre nu am văzut The Grand Budapest Hotel; poate ar fi intrat în top. Nu am văzut nici proiecțiile organizate în cadrul Les films de Cannes à Bucarest, dar din ce a fost în Competiție la Cannes în 2014, am văzut filmele distribuite pe ecrane în toamna aceasta (cum e The Captive sau cel mai recent Cronenberg, Maps to the Stars). Despre alte filme din Cannes 2014 – cum ar fi Winter Sleep– voi povesti cînd vor intra pe ecrane. Acestea sînt condițiile alcătuirii istoriei de mai jos, una din care nu fac parte Nymphomaniac sau Interstellar.

10. RoboCop (r. José Padilha) – o (excelentă) reluare a francizei cyborg de la finele anilor 80, cu tușe autoironice, cu o privire critică elegantă spre consum și spre raporturile de putere dintre individ, corporație și stat. Un blockbuster cu un discurs politic cât se poate de uman și un film de acțiune bine construit.

9. Guardians of the Galaxy (r. James Gunn) – un blockbuster-sf realizat într-un stil je m’en fiche-ist-inteligent, în care pot fi văzuți pașii lui Tarantino.

8. The Wolf of Wall Street (r. Martin Scorsese) – un personaj uriaș, colorat și sălbatic, Jordan Belfort, un fel de Elvis Presley al piețelor financiare; un re-make al lui Goodfellasîn context Wall Street – un film spectacol – un spectacol conștient de natura sa de spectacol.

7. Q.E.D. (r. Andrei Gruzsniczki) – filmul se apropie de un subiect mai puțin vizitat în relație cu perioada comunistă: cum au trăit intelectualii ultimii ani ai acestei epoci; un film a cărui valoare stă în grija cu care a fost reconstituit mediul personajelor, în atenția acordată acestora, ca încercare de a obține firescul unor vieți plasate în ambele tabere și ca încercare de a le valida (uman, contextual) opțiunile.

6. Boyhood (r. Richard Linklater) – o producție impresionantă – filmări întinse pe doisprezece ani, personaje care cresc odată cu persoanele reale filmate; o întreprindere temerară care va rămîne reper, cu toate că narativ reușește să convingă numai parțial.

5. Gone Girl (r. David Fincher) – un film ce discută despre cinema în același timp în care discută despre relații amoroase, relații sociale, televiziune; despre apropierea ce devine luptă și chin. Intens, trece pe nesimțite, oferă minții spectacol și câteva întrebări!

4. Al doilea joc (r. Corneliu Porumboiu) – cinema-memorie, cu ocazia unei discuții între tată (Adrian Porumboiu, fost arbitru internațional de fotbal) și fiu (Corneliu Porumboiu, regizor) pe marginea partidei Dinamo-Steaua din 1988. Spectacol și anti-spectacol.

3. Maidan (r. Serghei Loznitsa) – întîlnirea dintre sistem/Stat și popor; libertate, fraternitate. Un film care ajunge la inima poporului, la inima revoluției.

2. Borgman (r. Alex van Warmerdam) – o întâlnire a lui Kaurismaki și a lui Haneke în paginile lui Eugen Ionescu. Un nu spus consumului, comercialului, comodității (Occidentului).

1. La jaula de oro (r. Diego Quemada-Diaz) – un film complet; artă, viață, artă construită în viață și prin viață, viață reliefată și potențată deosebit prin artă.

Sebastian Ceolca (Filmsense.eu)

Am făcut un top ten al filmelor pe care le-am văzut în 2014. Dintre ele, doar Borgman a rulat oficial în cinematografele româneşti. Unele au rulat în festivaluri, altele nu au fost distribuite (încă) la noi.

1. Blue Ruin (r. Jeremy Saulnier) – Revenge movie impecabil, construit în întregime în jurul unei singure prestaţii actoricesti, o baie de sînge executată cu fineţe într-un mediu vag urban şi o lecţie bună de învăţat de către orice regizor-scenarist aspirant, care vrea să construiască povești printr-o administrare cursivă a scenelor montate, scene care fac excepţie de  dialog.

2. Starred up (r. David Mackenzie) – Cea mai bună intrepretare a anului (Jack O’Connell), într-un prison movie britanic, unde lupta psihologică cu spaţiile închise o întrece şi pe cea din Bronson al lui N.W. Refn.

3. Borgman (r. Alex van Warmerdam) – Nu neapărat un thriller de tipul home-invasion cît mai degrabă rezultatul muncii lui Lynch şi Hanake, dacă ar fi făcut un film împreună.

4. Under the Skin (r. Jonathan Glazer) – Fabula S.F. la fel de memorabilă ca şi prezenţa actriţei Scarlett Johansson într-un parţial cine-verite. În plus, la nivel vizual, filmul arată pur şi simplu uimitor.

5. Frank (r. Lenny Abrahamson) – Tragicomedie arthouse care nu seamănă cu nimic zămislit în cinema (cu excepţia unor momente pe care le-ar fi gîndit doar Wes Anderson). Astfel, filmul degajă originalitate şi absurditate prin toţi porii. Plus că Fassbender e cel puţin remarcabil în rolul unui hipster-bolnav-psihic-cu-un-cap-fals, ca lider al unui grup de muzică pop avangardistă.

6. The Double (r. Richard Ayoade) – Regal sonor şi vizual, după nuvela omonimă al lui Dostoyevsky, şi ceva ce ar fi făcut Wes Anderson cu Peter Strickland dacă li s-ar fi cerut o continuare la Monty Pyton.

7. Coherence (r. James Ward Byrkit) – Un mind-twister cu alură de horror, despre lumi paralele, metafizică si dualitate, din care ieşi zăpacit şi satisfăcut, în acelaşi timp. Înapoi la Twilight Zone, zic!

8. La jaula de oro (r. Diego Quemada-Diez) – Cu siguranţa revelaţia TIFF-ului din acest an. Empatic, complex, exhaustiv, cu o regie demnă de un director de imagine atent la detalii imagistice. În ceea ce mă priveşte, filmul este neîntrecut în temă, compoziţie scenaristică şi vizualitate, din ceea ce am văzut în ultimii (semnificativ de mulţi) ani.

9. The Raid 2 (r. Gareth Evans) – Unul dintre cele mai bune filme cu arte marţiale făcut vreodată. În spiritul primei părţi, cel putin două scene epice de luptă “concediază” fără scrupule operaţiunile de montaj. Asta pentru că Gareth Evans ştie să pună în valoare cadre-secvenţă, în care greutatea e pusă pe seama performanţelor fizice ale unor excelenţi luptători profesionişti.

10. The Babadook (r. Jennifer Kent) – Pseudo-horror disturbant şi bîntuitor, unde “monstrul din dulap” e o figură de stil care face punte între psihoze şi realitate. Iar copilul-actor Noah Wiseman arată cît de învechit poate fi personajul lui Danny Lloyd din The Shining.

Menţiuni speciale: Neighboring Sounds (r. Kleber Mendonca Filho) – nu mi se întîmplă prea des să spun despre vreun film din cinematografia recentă că este de o rară frumuseţe! Predestination (r. The Spiering Brothers) – inteligent, inovator şi o interpretare de zile mari din partea lui Sarah Snook. Night Moves (r. Kelly Reichardt) – tensionant, hitchcockian, fără nici o legatură cu Night Moves al lui Arthur Penn din 1975.

Ca de obicei, şi un top ten de filme horror (2013-2014)

10. V/H/S: Viral (2014, omnibus)
9. WER (2013, r. William Brent Bell)
8. Afflicted (2013, r. Derek Lee, Clif Prowse)
7. Dead Snow 2 (2014, r. Tommy Wirkola)
6. Dead Whithin (2014, r. Ben Wagner)
5. Killer Legends (2014, r. Joshua Zeman)
4. The Borderlands (2014, r. Elliot M. D. Goldner)
3. Oculus (2014, r. Mike Flanagan)
2.  In fear (2013, r. Jeremy Lovering)
1.The Hunted (2014, r. Josh Stewart)

Menţiuni speciale: The Human Race, Wolf Creek 2, The Canal şi Exists.

Celelalte două topuri Filmsense.eu, ale lui Ion Indolean și ale Claudiei Cojocariu, pot fi citite aici. 

Alin Ludu Dumbravă (aldmovieland.blogspot.com)

De asta aceasta, filmele sunt doar cele văzute de mine în anul calendaristic 2014. Pe cele care au intrat la cinema anul acesta le-am pus pe 2013, anume The Wolf of Wall Street, Borgman, La Grande Belezza, Only Lovers Left Alive. Încă nu am văzut Boyhood, Blue Ruin, Cold in July, Ida, Birdman, care ar fi fost probabil pe listă. În schimb, sunt incluse două documentare care transcend genul.

The Grand Budapest Hotel – un film ca o prăjitură minunată, un gateau bijou, motivul pentru care iubim cinematograful. Muzica superbă a lui Alexandre Desplat.

Under the Skin – cinema extrem de interesant, cu un mood și feel aparte, dovada că mai există originalitate în cinema și că Jonathan Glazer e unul din regizorii de urmărit (cu referințele  pe care le-am simțit, Donald Cammell, Roeg, Lynch, The Hunger și Cronenberg).

Maps to the Stars – Cronenberg does Hollywood – horror, firește J

Nightcrawler – pentru cel mai creepy personaj pe care l-am văzut de curând pe ecran, Lou Bloom, și un mare performance al lui Jack Gyllenhall – ar fi frumos să ia și Oscarul, dar nu l-am văzut pe Keaton în Birdman.

Frank – Michael Fassbender cu o cutie pe cap? Și muzica eerie… da.

Supermench – documentarul despre Shep Gordon, feel good movie inspirațional, o plăcere…

Jodorowski’s Dune – cum ar fi fost dacă s-ar fi făcut? Altfel ar fi arătat cinema-ul azi L

The Babadook – horror-ul anului, dincolo de partea supranaturalăși una din cele mai bune interpretări feminine, plus cea mai creepy child performance in years.

Interstellar – pentru spectacolul cinematografic și muzica lui Hans Zimmer.

Să vrei să trăiești /Chce sie zyc, un film polonez din 2013 de Maciej Pieprzyca, despre un caz real al unui paraplaegic urmărit timp de 20 de ani, de-a lungul istoriei contemporane a Poloniei. Un actor extraordinar și un enunț dificil, trata în cheie optimistă, chiar comică, cu vibrație pro life, care ar fi meritat Oscarul pentru cel mai bun film străin (văzut în Zilele Filmului Polonez).

Mark Racz

1. Under the Skin
2. Blue Ruin
3. Nightcrawler
4. Frank
5. The Rover
6. Welcome to New York
7. Of Horses and Men
8. The Wind Rises
9. Nymphomaniac
10. The Double și Borgman

Marele Ecran (mareleecran.net)

(în ordinea preferințelor echipei Marele Ecran, adică Lucian Mircu, Richie, Adina Baya, Felix Petrescu):

1. Nightcrawler (r. Dan Gilroy)
2. The Grand Budapest Hotel (r. Wes Anderson)
3. Under The Skin (r. Jonatahn Glazer)
4. The Rover (r. David Michod)
5. Ida (r. Pawel Pawlikowski)
6. Maps to the Stars (r. David Cronenberg)
7. What We Do in the Shadows (r. Jemaine Clement, Taika Waititi)
8. Of Horses And Men (r. Benedikt Erlingsson)
9. The Babadook (r. Jennifer Kent)
10. Borgman (r. Alex van Warmerdam)
11. Interstellar (r. Christopher Nolan)
12. The Mule (r. Tony Mahony, Angus Sampson)
13. Predestination (r. The Spierig Brothers)
14. The Missing Picture (r. Rithy Panh)

Dragoș Marin (Filmreporter.ro)

10. Blue Ruin – Revenge thriller executat într-un stil care amintește de John Carpenter și Ben Wheatley (de care îl apropie același umor sardonic), Blue Ruin bifează și totodată navighează printre convențiile genului cu precizie de ceasornic, iar regizorul Jeremy Saulnier le dă celor care au finanțat filmul, prin Kickstarter, glontele în cap pe care își doreau să-l vadă și o confruntare finală impecabil montată.

9. Starred Up – Dramă de închisoare cu tați și fii, multă forță brută și doi mari actori. Unul dintre ei e Jack O’Connell, pe care îl paște o celebritate de zile mari.

8. Borgman – Deconstrucție satirică  a imaginii familiei moderne, cu elementele specifice din rețetarul unui home invasion clasic, care se întâmplă să fie și un WTF total. Cam ce-ar ieși dacă Michael Haneke, Quentin Dupieux şi Yorgos Lanthimos şi-ar pune toţi mintea la contribuţie şi ar face un film împreună.

7. Calvary – La foc mai mic decât The Guard, filmul anterior al lui John Michael McDonagh, Calvary are ceva din fatalismul unui western (omul care așteaptă să își întâlnească sfârșitul anunțat) și împarte similarități cu Diary of a Country Priest, alt film în care preotul unei comunități rurale nu este cel mai popular om din sat.

6. Snowpiercer – SF post-apocaliptic cu vână şi perpetuum mobile, care nu-ți scoate ochii cu tezisme, deşi are mai multă critică socială decât zece producții de gen. La o adică, e vizionar. De neînțeles decizia de a nu fi distribuit pe marile ecrane de la noi.

5. Nightcrawler – Late entry pe care nu cred că voi regreta că l-am adăugat în top. Jake Gylenhaall face rolul carierei într-un studiu de personaj de zile mari. Un film cum Hollywood-ul nu mai face de mult timp.

4. Force Majeure – Marea descoperire de la Filmele de la Cannes la București. O explorare cinică a vieții de cuplu, care atinge fix corzile potrivite.

3. The Grand Budapest Hotel – Încă  o prăjitură colorată de la Wes Anderson. Inspirat din scrierile lui Stefan Zweig, un autor pe care regizorul l-a descoperit recent, dar cu care împarte destule lucruri – printre care obiceiul de a-şi încadra poveştile în altele, ca niște coji de ceapă – The Grand Budapest Hotel e cel mai Andersonian dintre Wes-uri.

2. The Raid 2: Berandal – Cel mai bun sequel al ultimilor 23 de ani și cel mai visceral film de acțiune de la primul The Raid,filmul lui Gareth Evans le are pe toate – cele mai bune douăzeci de secvențe de luptă și cea mai tare urmărire cu mașini. Epic. Esențial pentru adolescentul din tine.

1. Under the Skin – OZN-ul cinematografic al anului, filmul lui Jonathan Glazer e o încrucișare bizară și profund originală de The Man Who Fell to Earth și un videoclip nelansat al lui Bjork.  2014 e anul lui Scarlett Johansson.

Top 10 distribuite în România 

10       A Most Wanted Man
9         Gone Girl
8         The Lego Movie
7         In Order of Disappearance
6         The Wolf of Wall Street
5         Broken Circle Breakdown
4         Borgman
3         Nightcrawler
2         La Grande Belezza
1        The Grand Budapest Hotel

Mențiuni, în ordine aleatorie: Whiplash, Dead Snow 2: Red vs. Dead, The Signal, Space Station 76, Love is Strange, Predestination, Edge of tomorrow, Boyhood.

Cătălin Mesaru (Filmreporter.ro)

Topul meu pe 2014 este alcătuit strict din filme pe care le-am văzut în cinema sau în festivaluri.

Astfel:

1. A Girl Walks Home Alone At Night (r. Ana Lily Amirpour)

Filmat într-un alb-negru splendid și hipnotizant, A Girl Walks Home Alone At Night nu se jenează de la a-și apropria secvențe, bucăți de atmosferă și aproximări muzicale de la alți cineaști: Fellini, Lynch și chiar și un pic de John Hughes presărat prin muzică și prin dialoguri, totul învelit într-un film iranian semi-western amoros și cu estetică post-punk pe care o să tot vrei să-l revezi. E genul ăla de cinema un pic (mai mult) hipster, dar gingaș și seducător.

2. Maps to the Stars (r. David Cronenberg)

Nu ajunge la nivelul lui Inland Empire, dar e foarte aproape de haosul coșmaresc al lui Lynch, cu diferența că aici stăpânul body horror-ului te lovește de data asta cu un body horror care nu e extern. Ororile sunt în interior și sunt emanate de personaje, în loc să fie fățișe ca în Crash, eXistenZ sauVideodrome, de exemplu, într-unul din filmele MARI ale anului. Pentru că, nu-i așa, cu toții ne dorim să murim faimoși și îndopați cu pastile.

3. Magical Girl (r. Carlos Vermut)

Magical Girl se mișcă lent, lăsându-ți timp să prinzi toate trimiterile la criza economică din Spania, la felul de a fi al spaniolilor, te lasă să te scufunzi în umorul negru și amar, dar totodată delicios. E excelent jucat, Bárbara Lennie, în rolul tinerei „lipsite de sens”, copleșită de anxietate și de lehamite, e una din cele mai bune interpretări pe care am văzut-o anul acesta. Fiecare gest al ei, fiecare cuvânt, fiecare privire trădează vidul ce sălășuiește în personaj.

4. The Tale of Princess Kaguya (r. Isao Takahata)

Foarte multe lucruri noi nu sunt de spus despre The Tale of Princess Kaguya, acest comeback al lui Isao Takahata la lungmetraj (după 14 ani de la My Neighbors the Yamadas). Takahata întotdeauna a fost cel maipunk dintre cei de la Studiourile Ghibli, alegând întotdeauna să spună poveștile într-un fel aparte (comparându-l cu Miyazaki, de exemplu). The Tale of Princess Kaguyae un film gingaș, tandru și înduioșător până la Lună și înapoi, cu un design artistic fabulos.

5. Borgman (r. Alex van Warmerdam)

E o experiență absolut copleșitoare – ce Haneke? Ce home invasion? Borgman e mai mult de atât – e cel mai bun film cu Rasputin (exagerez, e un simulacru de Rasputin) de la Rasputin, The Mad Monk, cel cu Christopher Lee. Mai mult decât o invazie a căminului (home invasion pentru puritani), Borgman e o vrăjire a căminului, la modul că personajul principal și a sa ceată de vagabonzi nu invadează cu forța casa proprietarilor middle spre upper class.

6. Cub a.k.a. Welp (r. Jonas Govaerts)

Dacă în prima jumătate (estimativ), filmul e mai slow paced, în ultimul act erupe într-o cavalcadă violentă și smintită. Întocmai ca unele din capcanele răspândite prin pădurea pe care copilandrii o populează, capcane ce nu sunt departe de niște mașinării în stilul Rube Goldberg. Și, întocmai precum filmul, se desfășoară încet, fiecare resort e întins la maxim până la declanșarea finală, când totul o ia bezmeticește la goană. Fără tăgadă,Cub e unul din cele mai bune filme de gen de anul acesta.

7. Guardians of the Galaxy (r. James Gunn)

Guardians of The Galaxy e ca atunci când eram mic și mă jucam cu action figures și simțeam și știam că pot face absolut ce vreau eu cu respectivele avataruri de plastic/cauciuc. James Gunn și întreaga echipă a filmului (cu excepția lui Zoe Saldana care, orice ai face, tot o actriță slabă rămâne) au un nas excelent pentru ceea ce înseamnă fun și livrează distracție într-un tonaj imens.

8. That Demon Within (r. Dante Lam)

Dante Lam nu se teme să depășească limita over the top-ului și ne angrenează într- un thriller profund psihologic și psihopat cu scene de acțiune magistrale, muzică sublimă și tensiune din aceea care te face să-ți înfigi unghiile-n palme și să-ți smulgi părul din cap.

9. Cold in July (r. Jim Mickle)

Jim Mickle revine după We Are What We Are cu acest film care e un rapel permanent la operele lui John Carpenter: de la muzică, la atmosferă, la asamblarea vizuală, terminând cu fonturile folosite pentru generice și mai că mă așteptam ca pe generic să scrie Directed by John Carpenter. Cold In July e memorabil și pemtru faptul că vine la pachet cu Don Johnson într-un rol extraordinar de cowboy detectiv, plin de carismă și eminamente pulp.

10. Nymphomaniac Vol. II (r. Lars von Trier)

Filmul cenzurat (și apoi necenzurat) al anului 2014. Cu scandalul de rigoare, desigur. Nymphomaniac vol. IIse duce într-o zonă mult mai întunecată decât primul volum, unde LvT mi-a lăsat impresia că râde de fenomenul arthouse alături de public. Aici, regizorul face tot ce-i stă în putere pentru a năpădi spectatorul cu lucruri incomode, deprimante și mult prea amare.

Mențiuni speciale: No Tears For The Dead (r. Jeong-beom Lee), The Babadook (r. Jennifer Kent), Upstream Color (r. Shane Carruth), Tusk (r. Kevin Smith).

Florentina Ciuverca (Filmreporter.ro)

Am ratat destule filme care au intrat la cinema, așa că topul meu e unul amestecat – din festivaluri și din săli. Sigur am ratat filme care s-ar fi aflat azi în top, dar asta se întâmplă, de fapt, în fiecare an. Uitându-mă pe listă, la final, constat că umorul negru m-a dat gata în 2014.

1. Winter Sleep (r. Nuri Bilge Ceylan)
2. Force Majeure (r. Ruben Ostlund)
3. Corn Island (r. George Ovashvili)
4. A Girl Walks Home Alone at Night (r. Ana Lily Amirpour) și Fish and Cat (r. Shahram Mokri)
5. The Tribe (r. Miroslav Slaboșpițki)
6. Stations of the Cross (r. Dietrich Bruggemann)
7. In Order of Disappearance (r. Hans Petter Moland)
8. The Wolf of Wall Street (r. Martin Scorsese)
9. Nightcrawler (r. Dan Gilroy)
10. Ida (r. Pawel Pawlikovski)

Paul Petrache (Sub25.ro)

1. Winter Sleep (Nuri Bilge Ceylan)
2. Turist (Force Majeure) (Ruben Östlund)
3. Mr. Turner (Mike Leigh)
4. Jauja (Lisandro Alonso)
5. Adieu au langage (Jean-Luc Godard)
6. Our Sunhi(Hong Sang-soo)
7. The Grand Budapest Hotel (Wes Anderson)
8. Coherence (James Ward Byrkit)
9. Boyhood (Richard Linklater)
10. Under the Skin (Jonathan Glazer)

Doinel Tronaru (Adevărul)

Vă propun un clasament al celor mai bune filme difuzate pe marile noastre ecrane în anul cinematografic 2014, despre care aţi putut citi în cronicile de film de pe print sau online din Adevărul. Este vorba strict de cele care au avut premiera oficială românească în 2014, de aceea foarte multe dintre ele au de fapt ca an de producţie 2013. Încă un top se ocupă de blockbusteruri.

1. Camille Claudel 1915 (Franţa, 2013)

R. Bruno Dumont

Cu: Juliette Binoche, Jean-Luc Vincent

Falconetti 2013: Actriţa premiată cu Oscar în 1997 o portretizează pe nefericita sculptoriţă şi fostă metresă a lui Auguste Rodin. Sunt doar câteva zile din viaţa lui Camille Claudel la sanatoriul din Provence, în anul 1915, în aşteptarea şi în timpul vizitei fratelui său, poetul catolic Paul Claudel. Priviţi în opoziţie, adevăratul nebun şi fanatic pare însă scriitorul. Suferinţa o spiritualizează pe Camille, iar credinţa îl dezumanizează pe fratele ei. E adevărat, totuși: scenariul a folosit strict texte din opera lui Paul Claudel şi din corespondenţa celor doi, precum şi documente din arhiva Camille Claudel.

Pentru a-l înţelege pe Bruno Dumont, trebuie spus în primul rând că el este unul din principalii continuatori, în cinema-ul actual, ai manierei atât de speciale a unui mare regizor francez: Robert Bresson (1901-1999). Prototipul tipului de eroină din actualul film al lui Binoche şi Dumont (şi, mai mult, al modului de a filma această eroină) este însă mult mai vechi: este Maria (Renée) Falconetti, în filmul lui Carl Theodor Dreyer din 1928, Patimile Ioanei d’Arc / La passion de Jeanne d’Arc, capodoperă absolută a cinema-ului mut şi din toate timpurile.

Prim-planul dreyerian – privirea transfigurată, expresia spiritualizată – este dat de chipul Mariei Falconetti ca Ioana d’Arc în faţa călăilor săi, iar acest tip de primplan se regăseşte pe afişele mai tuturor filmelor lui Bruno Dumont, inclusiv cel de faţă. Mai mult, dacă primele sale filme puteau fi considerate, până la un punct, un fel de drame sociale, acesta (ca şi mai vechiul Hadewijch) dovedesc o profundă înţelegere, în spirit, a catolicismului, deşi autorul cu siguranţă nu s-ar considera credincios.

2. Nimfomana / Nymphomaniac(coproducţie, 2013)

R. Lars von Trier

Cu: Charlotte Gainsbourg, Stellan Skarsgård, Stacy Martin, Shia LaBeouf

Poveşti morale: Nymphomaniac nu este un film porno (sau este un pseudo-porno). Pelicula are o puternică încărcătură filozofică, evidentă în fiecare cadru şi în fiecare replică. Nimfomana, chiar şi în această variantă scurtată, are forţă cinematografică, cu toate că al doilea volum şi mai ales finalul neinspirat mai mult au dezamăgit decât au confirmat aşteptările date de prima parte. Povestea nimfomanei Joe (interpretată la maturitate de Charlotte Gainsbourg, la a treia colaborare cu regizorul) este una morală. Exact astfel ne şi avertizează povestitoarea că va fi. Pentru Lars von Trier (ca şi pentru alter ego-ul său, Seligman, interpretat de Stellan Skarsgård), întregul univers pare a se supune unor legi eterne şi tipare imuabile, misterioase şi de neînţeles, inclusiv comportamentul bizar al nimfomanei.

3. Marea frumuseţe / La grande bellezza(Italia-Franţa, 2013)

R. Paolo Sorrentino

Cu: Toni Servillo, Carlo Verdone, Sabrina Ferilli

Spuma zilelor: Bătrâneţea şi descompunerea unei societăţi de oriunde şi de oricând, nu doar din Roma contemporană, sunt analizate cu mână de maestru de italianul Paolo Sorrentino în filmul său premiat cu Oscarul pentru film străin. Chiar dacă în prima oră, prima jumătate de film, acesta pare prolix şi redundant (dar, de fapt, prolixitatea este a lumii descrise de Sorrentino), pelicula nu întârzie să ofere secvenţe de mare cinema, din ce în ce mai uluitoare. Personajul central, jurnalistul Jep Gambardella (Toni Servillo), în vârstă de 65 de ani, este, aşa cum se defineşte de la bun început, înzestrat cu o mare sensibilitate; el îndeplineşte, de fapt, rolul artistului în această lume colorată, ţipătoare şi cu o aparenţă în perpetuă modificare, de fapt o lume statică şi încremenită în propria-i futilitate, inutilitate.

4. Îndrăgostiţii mor ultimii / Only Lovers Left Alive (coproducţie, 2013)

R.Jim Jarmusch

Cu: Tom Hiddleston, Tilda Swinton, Mia Wasikowska, John Hurt

O poveste cu vampiri: Reputatul regizor american Jim Jarmusch a revenit spectaculos cu această coproducţie turnată pe trei continente, despre dragoste şi moarte dincolo de timp. Povestea spusă pe ecran vă va da peste cap tot ceea ce credeaţi că ştiţi despre vampiri şi vă va pune serios pe gânduri. Filmul este singular chiar şi în contextul operei lui Jim Jarmusch. A fost considerat însă cel mai interesant al lui de la memorabilul Dead Man (1995, cu Johnny Depp) încoace. Deşi pare ciudat şi imperfect, filmul e lucrat fin pe mai multe paliere şi îţi rămâne în minte mult după vizionare. Adam trăieşte în Detroitul semipustiit, după cum se ştie, de criza economică (filmat prelung şi cu mare plăcere de Jarmusch), căruia i se opune, spre final, Tangerul, vital şi amalgamat rasial.

5. Edge of Tomorrow: Prizonier în timp / Edge of Tomorrow (SUA-Australia, 2014)

R. Doug Liman

Cu: Tom Cruise, Emily Blunt, Brendan Gleeson, Bill Paxton

Războiul fără sfârşit: Un senzaţional film de război, deghizat în hainele unui science-fiction, reuşeşte, într-un moment foarte prielnic pentru aşa ceva, regizorul Doug Liman, prin Edge of Tomorrow: Prizonier în timp, cu Tom Cruise în rolul principal. Live/Die/Repeat / Trăieşte/Mori/Repetă, spune sloganul filmului, pentru că este ceea ce i se întâmplă personajului principal, dar acest lucru s-ar putea aplica şi civilizaţiilor. Civilizaţia occidentală se simte ameninţată, prin urmare îşi imaginează propriul sfârşit în fel de fel de producţii SF. Ceea ce e special, de această dată, este nu invazia extraterestră a aşa-numiţilor mimics (simulanţi) – o pură convenţie, de altfel –, ci faptul că confruntarea se poartă în bătrâna Europă şi, mai ales, este una oarecum convenţională, adică avându-l pe inamic faţă în faţă.

6. Hotel Grand Budapest / The Grand Budapest Hotel (SUA-Germania, 2014)

R.Wes Anderson

Cu: Ralph Fiennes, Saoirse Ronan, Edward Norton

Odă Europei Centrale: Un spaţiu cultural în întregime imaginar, dar în acelaşi timp dureros de real din punct de vedere istoric, este reconstituit minuţios de americanul Wes Anderson în Grand Budapest Hotel, cu Ralph Fiennes în rolul personajului-cheie, recepţionerul Gustave H. Pentru un cineast considerat atât de european, era firesc la un moment dat să cânte nostalgia Bătrânului Continent, a Lumii Vechi etc. (cum, de la un moment dat, a făcut şi alt american eurofil, Woody Allen), şi exact acest film este The Grand Budapest Hotel.

Lumea descrisă în film a existat şi, în acelaşi timp, nu a existat. Scenariul scris de Anderson are grijă să nu localizeze nimic exact, din punct de vedere istoric sau geografic (mai exact, să localizeze fictiv, anacronic), în acelaşi timp absolut toate elementele sunt inspirate dintr-un loc sau o perioadă de timp reale. De aici, delicioase şi asumate anacronisme, care fac, pentru cunoscători, mare parte din farmecul peliculei. Este lumea Kakaniei, creată şi cântată de austriacul Robert Musil în capodopera sa Omul fără însuşiri, cea a Europei Centrale, a agonicei monarhii chezaro-crăieşti.

7. Hărţi către stele / Maps to the Stars (coproducţie, 2014)

R.David Cronenberg

Cu: Julianne Moore, Mia Wasikowska, John Cusack, Robert Pattinson

Un film despre post-uman: În Maps to the Stars / Hărţi către stele, cel mai recent film al său, canadianul David Cronenberg nu face altceva decât în precedentul, indigestul Cosmopolis: să arate lipsa de conţinut şi perniciozitatea puternicilor zilei (de data aceasta, cei din Hollywood şi mass-media, care sunt, orice s-ar spune, esenţiali în prezent).

Filmul este mult mai ok decât Cosmopolis pentru că, în primul rând, este mult mai coerent decât acela (oricum, tot ceea ce părea stupid în filmul lui Cronenberg provenea exclusiv din romanul ratat al lui DeLillo; altfel, producţia era la fel de realizată din punct de vedere filmic ca şi cea de acum; astfel, tot ce i se poate reproşa autorului este prea marea fidelitate în procesul ecranizării). Nivelul post-uman la care se situează personajele lui Cronenberg din ambele filme este o privire aruncată asupra viitorului întregii planete (sau cel puţin a părţii hiper-dezvoltate a acesteia) şi, totodată, un arc de boltă final pus asupra (prea) lungii teme a condiţiei umane – post-umane, în cazul acesta (Julianne Moore premiu de interpretare feminină la Cannes).

8. Dallas Buyers Club(SUA, 2013) Jean-Marc Vallée

Cu: Matthew McConaughey, Jennifer Garner, Jared Leto

Îngeri în America:Începuturile bolii SIDA, flagelul sfârşitului secolului XX, sunt redate într-un film impresionant, distins cu trei premii Oscar: Dallas Buyers Club, beneficiind de interpretările senzaţionale ale lui Matthew McConaughey şi Jared Leto. Dallas Buyers Club nu este un film de propagandă political correct deghizat într-un film artistic. Printre personajele sale se numără membri ai comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali), firesc pentru un film care descrie ravagiile produse de apariţia virusului HIV în America mijlocului anilor ’80.

Atât scenariul inteligent, cât şi filmul rezultat nu se preocupă, însă, cu a împărţi verdicte despre existenţa acestor oameni, cât cu – în primul rând – chestiuni de ordin artistic. Spre deosebire de multe alte pelicule, Dallas Buyers Club este un film în toată puterea cuvântului, şi de-abia după aceea orice altceva. Am putea spune chiar că reuşita sa se află, mai ales, la nivelul stilului, al modului de a povesti, meritul datorându-se, evident, regizorului canadian, originar din Quebec, Jean-Marc Vallée (50 de ani). Stilul regizorului este fulgurant, secvenţele narative sunt scurte; autorul e preocupat mai mult să sugereze, decât să descrie. Suferinţa personajelor nu este exploatată sentimental, aşa cum ar fi făcut un film oarecare.

9. Paradisul spulberat / The Broken Circle Breakdown (Belgia-Olanda, 2012)

R. Felix van Groeningen

Cu: Veerle Baetens, Johan Heldenbergh, Nell Cattrysse

Răul fără Haneke: A trecut neobservat acest film belgian, nominalizat în 2014 la Premiul Oscar pentru film străin şi de mare succes pe piaţa occidentală, şi este păcat. Subiectul este delicat şi neplăcut, dar tratat cu obstinaţie în cinema, probabil pentru marea sa încărcătură (melo)dramatică, câteodată chiar în filme de mare substanţă: Pomul de Crăciun, Oameni obişnuiţi, Lorenzo’s Oil, Camera fiului. Este vorba despre pierderea unui copil şi despre inerenta degradare a cuplului care urmează. Dincolo de aceasta, la The Broken Circle Breakdown important este stilul, cu mari elemente de originalitate, altfel povestea în sine, nu numai pentru că a mai fost spusă, nu ar fi avut mare valoare. Chiar dacă van Groeningen nu are geniul unui Haneke, maniera sa unică pe care i-o recunoşti austriacului doar după câteva cadre, prin urmare filmul nu e propriu-zis unul mare, el merită văzut de cinefili şi e păcat că nu i s-a acordat, din diverse motive, mai mare atenţie.

10. În ordinea dispariţiei / Kraftidioten / In Order of Disappearance (Norvegia-Suedia-Danemarca, 2014)

R. Hans Petter Moland

Cu: Stellan Skarsgård, Kristofer Hivju, Birgitte Hjort Sørensen, Jakob Oftebro, Bruno Ganz

Un Fargo de la pol: La fel de neobservată a trecut şi această bijuterie nordică, un film care dă o nouă ţinută genului comediei absurde cu gangsteri, promovat de Fraţii Coen sau de un Quentin Tarantino. Efortul este comun celor trei ţări scandinave, dar filmul este turnat în Norvegia şi realizat de un regizor norvegian. Importantă este şi contribuţia unei echipe de mafioţi (şi actori) sârbi, a căror căpetenie este interpretată de elveţianul Bruno Ganz.

S-a făcut mult caz de paralela cu Fargoşi cu stilul celor doi Coen, dar Kraftidiotenare cert elemente de originalitate, care-l deosebesc cu brio de orice film cu care ar putea fi comparat. Citit cu atenţie, scenariul este o subtilă luare în tărbacă a tuturor clişeelor corectitudinii politice, care fac ravagii şi pe pământ scandinav. Stilul este proaspăt şi original, făcând din vizionare o reală plăcere. Personajul lui Stellan Skarsgård, un paşnic conducător al unui plug de zăpadă, se decide să răzbune moartea fiului său şi-i lichidează unul câte unul pe cei mai periculoşi (dar şi idioţi) mafioţi ai locului. Morala: şi la ei, buturuga mică răstoarnă carul mare.

Menţiuni: Lupul de pe Wall Street / The Wolf of Wall Street (SUA, 2013, regia Martin Scorsese, cu: Leonardo DiCaprio, Jonah Hill, Margot Robbie, Matthew McConaughey), Nebraska (SUA, 2013, regia Alexander Payne, cu: Bruce Dern, Will Forte, June Squibb), Două zile, o noapte / Deux jours, une nuit(Belgia-Franţa-Italia, 2014, r. Jean-Pierre şi Luc Dardenne, cu: Marion Cotillard, Fabrizio Rongione, Catherine Salée), Ea / Her (SUA, 2013, regia Spike Jonze, cu: Joaquin Phoenix, Scarlett Johansson, Amy Adams, Rooney Mara, Olivia Wilde), Wałęsa: Omul speranţei / Walesa: Man of Hope / Wałęsa. Czlowiek z nadziei (Polonia, 2013, regia Andrzej Wajda, cu: Robert Wieckiewicz, Agnieszka Grochowska, Maria Rosaria Omaggio).

Urmează top 10 al blockbusterurilor, al filmelor de public, dar care au valoare artistică şi, în ultimă instanţă, pot fi socotite la rândul lor filme de autor:

1. Edge of Tomorrow: Prizonier în timp / Edge of Tomorrow (SUA-Australia, 2014, regia Doug Liman, cu: Tom Cruise, Emily Blunt, Brendan Gleeson, Bill Paxton)

2. Furia: Eroi anonimi / Fury (SUA, 2014, regia David Ayer, cu: Brad Pitt, Shia LaBeouf, Logan Lerman, Anamaria Marinca)

3. Lucy (Franţa, 2014, regia Luc Besson, cu: Scarlett Johansson, Morgan Freeman, Choi Min-sik, Amr Waked)

4. X-Men: Viitorul este trecut / X-Men: Days of Future Past (SUA-Marea Britanie, 2014, regia Bryan Singer, cu: Hugh Jackman, James McAvoy, Michael Fassbender, Jennifer Lawrence)

5. Gardienii galaxiei / Guardians of the Galaxy (SUA, 2014, regia James Gunn, cu: Chris Pratt, Zoe Saldana, Dave Bautista, Vin Diesel, Bradley Cooper)

6. Noe / Noah (SUA, 2014, regia Darren Aronofsky, cu: Russell Crowe, Jennifer Connelly, Anthony Hopkins)

7. Planeta Maimuţelor: Revoluţie / Dawn of the Planet of the Apes (SUA, 2014, regia Matt Reeves, cu: Andy Serkis, Gary Oldman, Jason Clarke, Keri Russell)

8. Dracula: Povestea nespusă / Dracula Untold (SUA, 2014, regia Gary Shore, cu: Luke Evans, Dominic Cooper, Sarah Gadon)

9. Boxtroli / The Boxtrolls (SUA, 2014, r.Graham Annable & Anthony Stacchi, voci: Isaac Hempstead Wright, Elle Fanning, Ben Kingsley, Simon Pegg, Nick Frost)

10. Interstellar: Călătorind prin univers / Interstellar (SUA-Marea Britanie, 2014, regia Christopher Nolan, cu: Matthew McConaughey, Anne Hathaway, Jessica Chastain, Matt Damon, Michael Caine, Ellen Burstyn, John Lithgow)

Menţiuni: Divergent (SUA, 2014, regia Neil Burger, cu: Shailene Woodley, Theo James, Kate Winslet), Godzilla (SUA-Japonia, 2014, regia Gareth Edwards, cu: Aaron Taylor-Johnson, Ken Watanabe, Juliette Binoche), Maleficent (SUA, 2014, r.Robert Stromberg, cu: Angelina Jolie, Elle Fanning, Sam Riley), Paddington (Marea Britanie-Franţa, 2014, regia Paul King, cu: Nicole Kidman, Julie Walters, Sally Hawkins, Hugh Bonneville, Ben Whishaw), Marea aventură Lego / The Lego Movie (SUA, 2014, r.Phil Lord & Christopher Miller, voci: Elizabeth Banks, Liam Neeson, Morgan Freeman, Will Ferrell, Channing Tatum, Jonah Hill).

Cristina Zaharia (Port.ro)

1. Ea/ Her
2. Interstellar
3. Gardienii Galaxiei
4. Nimfomana 1
5. Nebraska
6. Hotel Grand Budapesta
7. Cum să-ţi dresezi dragonul 2
8. Ida
9. Fata dispărută
10. The Edge of Tomorrow

Raluca Bugnar (CinemaRx.ro)

Am ales numai filme care au rulat în cinematografele de la noi sau au putut fi văzute în festivalurile din ţară de anul acesta. Alte criterii au fost: filme care m-au emoţionat sau surprins când le-am văzut, dar a căror pomenire încă îmi stârneşte emoţii sau un zâmbet (adică nu sunt de genul văzut-plăcut-uitat); filme pe care aş putea să le revăd fără ezitare; filme pe care le-aş recomanda. Reiese că trei sunt cu Tilda Swinton. Cred că suntem mulţi care am sta bine mersi închişi în casă o săptămână doar cu filmele ei. 🙂

1.  The Broken Circle Breakdown  – premiera în martie 2014
2.    Kraftidioten  – premiera în iulie 2014
3.    Jodorowsky’s Dune  – a rulat la Dracula Film: Horror and Fantasy Festival de la Braşov
4.    Borgman  – premiera în mai 2014
5.   The Boxtrolls  – văzut la Anim’est, premiera în octombrie 2014
6.    Snowpiercer  – a rulat la TIFF şi la DaKINO
7.    Gone Girl  – premiera în octombrie 2014
8.    Only Lovers Left Alive  – premiera în februarie 2014
9.    The Grand Budapest Hotel  – premiera în martie 2014
10.  Boyhood  – văzut la TIFF 2014, va fi lansat în cinematografe din 6 februarie 2015

Andreea Drogeanu (andreeadrogeanu.com)

Ordinea nu e definitivă și nu reprezintă un factor important în cazul de față. Lista conține filme care au rulat în cinematografele din New York sau care au fost incluse în selecția unor festivaluri de film precum New York Film Festival, BAM Cinema Fest sau DOC NYC. Nu am văzut încă Winter Sleep, Selma, Wild, Inherent Vice sau Mr.Turner toate au premiera programată acum la sfârșit de an iar Blue Ruin a dispărut prea repede în primăvară. La categoria filme indie cu un calapod comercial merită enumerate Only Lovers Left Alive, Grand Budapest Hotel și Snowpiercer iar la animație The Tale of the Princess Kaguya și The Wind Rises. Dintre filmele românești care au ajuns aici, peste Ocean, mi-au plăcut Q.E.D., Câinele japonez, Al doilea joc și scurtmetrajul Cai putere.

1. Birdman
2. Kumiko, the Treasure Hunter
3. Ida
4. Starred Up
5. Force Majeure
6. Boyhood
7. Hide Your Smiling Faces
8. Jauja
9. Adieu au langage
10. Foxcatcher
11. Stand Clear of the Closing Doors
12. Locke
13. Two Days, One Night
14. Rover
15. Abuse of Weakness
16. Calvary
17. Whiplash
18. The Double
19. 71
20. La Danza dela realidad
21. Love is Strange
22. Under the Skin
23. Frank
24. Nightcrawler
25. The Disappearance of Eleanor Rigby și Her

Top 10 filme documentare:

1. The Overnighters
2. The Salt of the Earth
3. Citizenfour
4. Finding Vivian Maier
5. Jodorowsky’s Dune
6. The Internet’s Own Boy: The Story of Aaron Scwartz
7. The Green Prince
8. National Gallery
9. She’s Beautiful When She’s Angry
10. 20.000 Days on Earth

Mențiune specială pentru The Kingdom of Dreams and Madness și Inequality for All.

Marin Apostol (blogdecinema.ro)

Ca de obicei, se pare, de câțiva ani încoace, trimit mai jos filmele din 2014 (lansate în România) care m-au impresionat într-un fel sau altul:

Cel mai bun film de acțiune: Guardians of the Galaxy

– pentru că totul este fantastic de distractiv;
– pentru că e fascinant din punct de vedere vizual;
– și pentru I am Groot.

Cea mai bună comedie: The Grand Budapest Hotel

– pentru că nimeni nu creează situații mai amuzante și absurde în același timp precum Wes Anderson;
– pentru imaginea și atmosfera specifice lui Anderson;
– pentru că vorbește despre povești, despre importanța lor și despre rolul lor în viețile noastre, despre cum sunt spuse poveștile și motivul pentru care avem nevoie de ele.

Cel mai bun film muzical: Begin Again

– pentru Keira Knightley;
– pentru că e delicat și sexy și fermecător și intim și uman;
– pentru ceea ce te face să simți.

Cel mai bun film romantic: Magic in the Moonlight

– pentru că te vrăjește prin fiecare cadru, prin fiecare replică, prin fiecare personaj care intră în poveste;
– pentru că imaginea, muzica, atmosfera, ritmul, totul se combină și te atrag în capcană;
– pentru că te obligă să te simți bine fără să-ți insulte inteligența.

Cel mai bun film SF: Dawn of the Planet of the Apes

– pentru că nu-i ușor să faci un film serios cu niște maimuțe care vorbesc;
– pentru că este emoționant fără a cădea în melodramă;
– pentru că dovedește că un sequel poate fi chiar mai bun ca prima parte și că Hollywood-ul poate face blockbuster-e inteligente.

Cel mai bun film dramă: Her

– pentru că e ca o poezie;
– pentru că e sensibil și frumos și sincer;
– pentru Joaquin Phoenix;
– și pentru vocea Scarlett-ei Johansson

Alte filme care ar merita menționate într-un top al anului 2014:

Cel mai bun film care-ți face poftă să mănânci: The Hundred-Foot Journey

Cele mai bune filme care ar fi trebuit să se lanseze și în România: The Wind Rises și Jack with the Cuckoo-Clock