Ruxandra Zenide: „Poveștile mele cinematografice în România s-au născut mai întâi dintr-un fantasm”

1
177
Actorul Bogdan Dumitrache și regizoare Ruxandra Zenide, la filmări
Actorul Bogdan Dumitrache și regizoare Ruxandra Zenide, la filmări

Autor: Iosif Prodan

La 10 ani după debutul cu Ryna, regizoarea Ruxandra Zenide revine cu Miracolul din Tekir. Tot din Dobrogea, tot cu Dorotheea Petre în rolul principal, dar cu un aer ceva mai apropiat de Copilăria lui Icar (r. Alex Iordăchescu). În film joacă și Bogdan Dumitrache, Elina Lowensohn, actriță de origine română care apare pentru prima dată într-un film românesc (după roluri în Lista lui Schindler, Seinfeld sau Un long dimanche de fiançailles) și George Piștereanu, cu un personaj nu foarte îndepărtat de precedentele. Am întrebat-o pe Ruxandra Zenide, printre altele, de ce face încă filme în și despre România, deși locuiește de mulți ani în Elveția, și cum a apărut pe marile ecrane Miracolul din Tekir.

Iosif Prodan: Ai debutat în 2006 cu Ryna și erai în acel moment prima regizoare care debutează în România după 1989. Au trecut 10 ani de-atunci, timp în care cinema-ul românesc a crescut neașteptat de mult. Ce ai făcut în acești 10 ani, pînă la Miracolul din Tekir? A durat atît de mult să faci acest al doilea film? E greu să faci film în România ca femeie?

Ruxandra Zenide: Am lucrat la un proiect de film după Ryna câțiva ani și care, din păcate, a obținut numai o parte din finanțare. Nu am putut până la urmă să-l filmez. După care am scris Miracolul din Tekir, care a fost produs foarte repede. Nu cred că este mai greu pentru o femeie să facă un film astăzi. Ce este mai complicat pentru o femeie este să-și asume rolul de mamă, mai ales când copiii sunt mici, și să se lanseze într-o aventură care cere o implicare aproape totală, aceea de a duce până la capăt o viziune cinematografică.

Locuiești în Elveția de mult timp, ai și făcut studiile universitare acolo (și la Praga), dar continui să faci filme în și despre România. De ce? Sau crezi că cinema-ul pe care îl practici nu e neapărat circumscris geografic?

Filmele pe care le-am făcut până acum, scurt și lung metraje, au fost toate motivate de o dorință profundă de a regăsi emoția locului meu natal, a unei rădăcini care a fost la un moment dat tăiată. Copilăria în România, hrănită de poveștile bunicilor, de locuri, de oamenii pe care i-am întâlnit, a fost pentru mine magică. Chiar și cotidianul acela sumbru pe care l-am cunoscut copil fiind înainte de ’89 nu a reușit să dilueze sentimentul că am trăit cel mai pitoresc moment din viață.

Ambele lungmetraje din cariera ta se petrec în zona Dobrogei. E ceva ce te atrage în mod special la acest loc?

Poate să pară foarte ciudat, dar când am început să scriu Ryna cu scenaristul meu ceh (n.r. Marek Epstein), nu fusesem niciodată în Delta Dunării. Dar mă atrăgea nespus de mult acel loc. Îmi făcusem o imagine mentală din anumite povești și cum universul meu este misterios, iar natura are un loc central am „fantasmat” Dobrogea înainte să o văd. De aceea cred că nu sunt atrasă în cinema-ul pe care îl fac de realism sau de realism fără poezie. Pentru că trăind în Elveția, poveștile mele cinematografice în România s-au născut mai întâi dintr-un fantasm. Cred că de aceea sunt filme diferite de restul noului val românesc, ceea ce nu mă împiedică să le apreciez deosebit de mult valoarea.

De asemenea, ambele filme au personaje principale feminine, interpretate de Dorotheea Petre. Acum câțiva ani aflam că lucrezi la o trilogie, de fapt, care începea cu Ryna și continua cu La Cosmétique du Bonheur. Ce s-a mai întîmplat cu acel proiect?

Este tocmai proiectul la care a trebuit să renunț. Nu există o legătură între Ryna și Miracolul din Tekir. Dorotheea Petre joacă rolul principal în ambele filme dar nu au nici o legatură narativă. Rolul Marei din Miracolul din Tekir este foarte special, este misterios, vorbește puțin și degajează un magnetism  greu de recreat pe care Dorotheea îl are natural.

Ryna a fost produs de Cătălin Mitulescu. Ce s-a întâmplat între timp și de ce nu mai colaborați?

Nu s-a intamplat nimic deosebit, fiecare proiect își găsește partenerii cei mai buni pentru a se desfășura. Miracolul din Tekir a fost o provocare pentru producție, cu o echipă internațională la cel mai înalt nivel, cu reconstituirea Cazinoului dn Constanța, cu filmări grele la Vulcanii noroioși, pe mare. Dedicarea casei de producție Elefant Film a fost absolută. Nu mă așteptam ca lucrurile să meargă atât de bine.

Spuneai la o conferință de presă că Legenda lui Tekir îți era cunoscută de mult. Cum a apărut și apoi dezvoltat scenariul, în jurul personajului Marei, și care crezi că este importanța unei astfel de povești în România de azi? Mai sunt oamenii dispuși să creadă în miracole?

Einstein spunea că „există două moduri de a exista în viață. Unul de parcă nimic nu ar fi un miracol, al doilea de parcă orice este miracol”. Este interesant, pentru că foarte mulți mari fizicieni astăzi devin mistici. Pentru cine se interesează puțin de fizica cuantică, rațiunea cu care suntem obișnuiți rămâne perplexă în fața experiențelor ștințifice în acest domeniu.

Așa cum și intuiția rămâne pentru mine un mister. Mara (personajul din film) mi-a apărut fără să-l caut, fără să știu cine e, sub forma unei emoții și a unei imagini. Am împărtășit această emoție și aceste imagini cu scenaristul Alex Iordăchescu, cu care am construit povestea pe care o vedeți. Deci nu am plecat de la legendă, ci de la acea emoție care m-a ales într-o după-amiază de primăvară.

George Piștereanu și-a construit o imagine de loverboy în cele 3 filme în care a jucat pînă acum. Alegerea lui în filmul tău ține de typecasting? Sau a fost altceva care te-a determinat să-l alegi pentru rolul lui Julio?

George este un actor foarte bun, iar după ce l-am întâlnit la o cafea nu mai aveam nici un dubiu că el va fi Julio. Am fost total sedusă de personalitatea autentică a lui George. Mi s-a părut extraordinar în Eu când vreau să fluier, fluier, unde nu joacă chiar un rol de loverboy

Bugetul filmului, conform declarațiilor producătorului a fost în jur de 1.500.000 euro, cea mai mare parte venind din Elveția și alte surse externe. În condițiile acestea, vei mai continua să faci film în România? Crezi că noua conducere a Ministerului Culturii și a CNC-ului va fi capabilă să remedieze starea în care finanțarea cinematografiei ajunsese în ultimii ani?

Astăzi filmele europene există în mare parte datorită co-producțiilor internaționale. Calitatea extraordinară a filmelor românești din ultimii ani ar trebuie să încurajeze responsabilii politici să considere finanțarea filmelor românești cu respectul pe care îl merită.

Deși în 2006 filmele românești făceau din nou cunoștință cu publicul autohton, Ryna a avut doar 2000 de spectatori. Crezi că Miracolul din Tekir va depăși aceste cifre? Cum decurge distribuția filmului în acest moment?

Nu am urmărit de aproape distribuția filmului Ryna în România. În Elveția filmul a avut 10.000 de intrări. Depinde foarte mult de implicarea distribuitorului.

Ce pot spune este că peisajul distribuției cinematografice s-a schimbat radical în ultimii 10 ani. Sper ca Miracolul din Tekir să întâlnească publicul în sălile de cinema pentru că este un film făcut pentru acest gen de experiență. Ultraviolet Media, distribuitorul filmului în România, s-a implicat intensiv în promovarea filmului și am încredere în strategia lor.

Veți organiza proiecții speciale în țară?

Sigur.

În ce țări va mai difuzat filmul în cinematografe? Știu că în Elveția va avea premiera la începutul lunii aprilie.

Da, premiera în Elveția va fi în aprile. Filmul circulă acum în festivaluri și va călători la Praga, la Oslo, Guadalajara, Sofia și prin alte locuri.

Miracolul din Tekir a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Zurich în 2015 și urmează să fie proiectat și la alte festivaluri, după cum spui. Cum mai este privit filmul românesc în afară? Mai suscită același interes din partea selectorilor și a criticilor cum o făcea acum 5 ani, de exemplu?

Cred că da. Văzând succesul filmelor românești care se regăsesc în selecția oficială din ultimii ani la Cannes și în alte mari festivaluri, cred că filmul românesc suscită încă un interes în afară.

Din echipa filmului fac parte multe femei, iar subiectul este unul eminamente matern. Crezi că cinema-ului românesc îi lipsesc poveștile despre universul feminin?

Da, Miracolul din Tekir a fost în mare parte condus de femei. La imagine am lucrat cu Hélène Louvart, la montaj cu Nelly Quettier, muzica a fost făcută de Aisha Devi. Așa s-a întâmplat, nu a fost deloc o alegere conștientă, mai ales că în toate filmele anterioare am fost  anturată în mare parte de bărbați.

Cinema-ul românesc este marcat de o prezență foarte masculină. Îmi doresc să văd emergența femeilor în cinema-ul românesc, și cred că ea începe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here