„Undeva la Palilula” – un eşec de proporţii

27
199

În cariera multor regizori, unii dintre ei foarte mari, vine o perioadă, în a doua parte a vieţii, în care vizitează „Palilula”. Nu l-a ocolit nici pe Fellini (al cărui Satyricon arăta o înclinare spre exces, motivată, e adevarat, şi de sursa literară ), iar Jean-Luc Godard încă o face, o dată la doi ani, blocând din ce ce în ce mai mult, plin de self-indulgence, sensul filmelor sale. Silviu Purcărete ajunge să facă toate astea încă de la primul film. Dar să mă explic.

Palilula e, pare-se, un „orăşel pierdut undeva pe harta ţării”. Serafim (Áron Dimény), doctor pediatru cu fes roşu, ajunge aici pentru a-l înlocui pe recent decedatul nea’ Pantelică. Însă Palilula nu e Turnu Măgurele: aici nu se nasc copii, morga e un fel de foişor/seră dezafectată în piaţa centrală, morţii şi fotografiile se mişcă, un tren nocturn se încarcă cu un transport de broaşte pentru export, iar un hermafrodit se transformă în femeie la lună plină, şi înapoi la lună nouă. Detalii de acest gen, care mai de care mai „altfel”, căutat neobişnuite, se aglomerează unele peste altele, fără măsură şi orizont, şi nu duc nicăieri.

La adăpostul unei logici interne închipuite, Purcărete creează o lume ancorată doar de imaginaţia sa. Poate fi suficient pentru o scenă de teatru, nu şi pentru un film. După introducerea în realitatea alternativă a Palilulei, orice urmă de intenţie narativă se risipeşte în ilustrarea amănunţită, repetată şi monotonă a dictonului oraşului: „Mâncarea-i fudulie, iar băutura-i temelie”. Palilulienii (printre care George Mihăiţă şi Răzvan Vasilescu) zac în căzi, pe bănci şi scaune, petrec şi beau pe muzica aceluiaşi pian şi aceloraşi arii de operă, iar protagonistul este lăsat baltă printre ei până la finalul dezlănţuit.

Am înţeles din prima: chefurile orgiastice ilustrează excesul şi decăderea lumii. Capra e simbol al fertilităţii şi o să fete în cele din urmă. Serafim e doctor pediatru. Broaşte sunt mai multe decât în Magnolia (iar acolo plouă cu ele!). Ştim ce urmează, intuim şi cum o să aibă loc, dar acest lucru nu e de ajuns pentru Purcărete. Încă o scenă şi apoi încă una, care se anulează reciproc, fac din Undeva la Palilula un film extrem de greu de văzut şi de recomandat.

Poate că nu e nimic în neregulă cu demersul lui Purcărete; lumi stranii, în care fiecare detaliu are ceva aiurea, au creat şi alţii. Când îi iese, Terry Gilliam e considerat vizionar; Jean-Pierre Jeunet şi Marc Caro au inventat împreună Delicatessen şi La cité des enfants perdus. Iar Charlie Kaufman a mutat viaţa pe scenă în Synecdoche, New York. Dar chiar dacă foloseşte resurse considerabile (efecte vizuale nemaivăzute într-un film românesc, bani mulţi daţi pe scenografie, altfel remarcabilă), execuţia e deficitară: pentru scenele de „petrecere” recurge iar şi iar la aceeaşi manieră de filmare, la acelaşi tracking shot; unele replici strepezesc pur si simplu auzul („Un biet Lazaret pierdut prin coclauri”, „De 5 milioane de ani ne tot grăbim”); aglomerarea nu ţine loc de inspiraţie atunci când planul nu are profunzime; poantele finale ale glumelor sunt repetate sau explicitate la refuz („Înjuri de lup?”).

Autoindulgent şi fără ţintă, Undeva la Palilula e un eşec de proporţii care nu dă adjectivului „purcăretian” conotaţii pozitive. Parafrazând o replică din film, „hai că se-ncălzeşte şpriţul”.

27 COMENTARII

    • E un esec pentru semidocti…eu cred ca este cel mai bun film romanesc din ultimii 25 de ani. nu mai faceti articole de genul asta si urmariti mai bine Nasa sau alte coproductii dezastroase. Este un film excelent la fel ca ,,Actorul si salbaticii,, in varianta moderna .voi, reporterii, sunteti salbaticii

    • Filmul este intr-adecar un fiasco. Cred ca s-a inspirat din saracul Kusturica: acelasi amestec de simboluri, de chestii epatante, care incearca sa atraga in vreun fel atentia. Am urmarit cateva minute, nu se poate urmari, exact cum scrie autorul articolului. Se repeta de vreo trei-patru ori replica extraordinara, de o adanca simtire “futu-te-n cur de lup”. Probabil sa fie siguri ca nu ii scapa cuiva. Genul tipic de sfortare de a scoate un film “de autor” si ii iese un film “de rahat”.

  1. REF “unele replici strepezesc pur si simplu auzul („Un mic Nazaret pierdut prin coclauri”

    Replica corecta din film este “Un biet Lazaret perdut printre coclauri”

    LAZARÉT, lazarete, s. n. (Rar) Spital izolat pentru persoane presupuse a fi contaminate de o boală contagioasă. ♦ Infirmerie. [Pl. și: lazareturi. = Var.: lăzărét s. n.] – Din fr. lazaret.
    Sursa: DEX ’98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

  2. It’s ok nu trebuie sa avem aceleasi pareri, doar sa admitem ca se mai pot strecura erori intr-o constructie, ca poate sa nu fie perfecta. Toate bune.

    • Mie una mi-a placut, chiar daca , pe alocuri, e exagerat de grotesc si prea lung. L-am gasit original (cu tuse foarte ingrosate, de acord) si simbolic pana la dementa.
      O imaginatie a absurdului impins dincolo de orice limite.

  3. Purcărete e de-al nostru. E un film artistic de nota 9. Îl recomand celor care s-au săturat de canoane și de articole ca cel de mai sus și care preferă să judece mai puțin ca să înțeleagă mai mult. …„ de sufletul lui nea Pantelică”…

  4. Esti genu de critic care vrea sa fie invers curentului doar de dragul de a fi diferit. Ai vazut ca multa lume a indragit filmu asa ca instinctul tau a fost sa nu il agreezi. Ar trebui sa deschizi putin ochii simbolurilor din film ca povestea la filmul asta e ceva de suprafata. Bafta in continuare

    • A fost una dintre primele reactii la filmul lui Purcarete, scrisa la cateva ore de la prima proiectie cu public din Bucuresti, asadar nici vorba de curent sau instincte de impotrivire. Cred in continuare ca totul e de suprafata, in ceea ce priveste “Undeva la Palilula”, nu doar povestea.

  5. nu auzi bine, nu vezi cine stie ce, dar te pronunti, peremptoriu, apodictic si pusilanim. esti mai uscat decat un pesmet si mai cult decat teleenciclopedia britanica a filmului.
    BAFTA

  6. N-am văzut filmul, deci nu știu dacă e bun sau nu (din punctul meu de vedere). Dar nu înțeleg de ce nu s-ar putea accepta faptul că autorul textului de față are o părere proastă despre film. Decât să săriți la beregata omului, mai bine scrieți o contra-cronică, în care să spuneți de ce vi se pare filmul bun. Ar fi o chestie mai inteligentă decât să intrați, să înjurați repede și să plecați repede: Hai că i-am zis-o! În plus, dacă nu puteți accepta faptul că ceea ce vă place altora nu le place, poate că ar trebui să nu mai citiți cronici sau recenzii sau orice gen de material în care oamenii își dau cu părerea. Poate că e greu de admis așa ceva, dar chiar există oameni care au alte gusturi și opinii decât ale mele (sau ale tale, stimat înjurător).

  7. E clar ca nu a inteles nimic din film domnul Dragos Marin, nici nu stie sa aprecieze munca depusa de altii, pacat ca esti genul de om care doar stie sa critice astfel de capodopere. E clar ca filmul nu e pentru cei neinitiati in arta si se pare ca esti unul dintre ei.

  8. Bine scris. Felicitari recenzentului. Eu unul, trebuie sa recunosc, nu am vazut filmul. Am vazut trailerul si mi-a fost suficient, iar recenzia de mai sus mi-a confirmat suspiciunile. Un film care se ia prea in serios.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here